Adrian Mutu a devenit antrenorul lui FC Universitatea Craiova 1948, după ce a semnat un contract valabil pe doi ani de zile.
În urma semnării înțelegerii cu gruparea olteană, Mutu va încasa împreună cu staff-ul său nu mai puțin de 30.000 de euro lunar, din care 14.000 de euro îi revin numai ,,Briliantului”. După ce echipa din Bănie a promovat în Liga 1, conducerea clubului a anunțat că se vor realiza mai multe transferuri în perioada de pauză competițională, fiind stabilite obiective mărețe încă de la primul an de la promovare.
Dragoș Albu, mijlocașul Craiovei, a vorbit despre venirea lui Adrian Murtu la FC U Craiova 1948. Fotbalistul se arată încântat de venirea ,,Briliantului'' în Bănie, întrucât are multe de învățat de la acesta.
,,Vacanța a fost destul de scurtă, dar mie îMi era dor să încep pregătirea. La lotul național era o convocare în așteptare. Dacă se accidenta cineva puteam merge eu. Eu mă bucur că avem un antrenor de la care să învățăm, un antrenor care vrea să performeze. Deocamdată avem doar 2 zile cu Mister, n-am apucat să vedem multe de la dânsul, dar avem o perioadă de pregătire în Slovenia și, probabil, vom afla mai multe. Aștept cantonamentul, să mă pregătesc bine, să fiu sănătos și aștept cu nerăbdare să începem în Liga 1.'', a declarat Dargoș Albu.
Până în acest moment, FC U Craiova 1948 s-a despărțit de nu mai puțin de 11 jucători: Taborda, Gâț, Diakite, Cristea, Stoenac, Anghelina, Ciolacu, Cacheiro, Luboya, Gugu și Vali Munteanu.