FC U Craiova 1948· 3 min citire

FC U Craiova 1948 - Dinamo a început deja! Spectacolul pregătit de cele două galerii

Peluza Sud 97

Peluza Sud 97

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 24 iul. 2021, 16:36

FC U Craiova 1948 va juca, luni, de la ora 20:30, pe ,,Ion Oblemenco'', în etapa a 2-a a Ligii 1, contra rivalilor de la Dinamo București.

Stadionul din Bănie se anunță deja un adevărat vulcan, după ce la meci și-au anunțat deja prezența galeriile celor două formații, Peluza Sud 97 de la olteni și Peluza Cătălin Hîldan de la bucureșteni.

Lupta suporterilor a început deja, iar primii care au transmis un mesaj înaintea meciului de luni au fost fanii echipie patronate de familia Mititelu.

,,CRAIOVA BATE Dinamo! A venit momentul! După 10 ani, Știința joacă primul meci de la revenirea în Liga 1 pe Central. Sorții au decis ca acest meci de gală să îl disputăm chiar împotriva câinilor, fapt ce impune o atmosferă de poveste pentru a le readuce aminte patrupedelor cum este să joci în compania Universității Craiova!

Adunarea este strigată luni, începând cu ora 18:00, în Centrul Vechi, punct de unde vom pleca organizat către stadion. Toată lumea este așteptată în negru și cu motivația de a cânta pe tot parcursul meciului!

Cum bine știți, pentru a intra pe stadion este necesară prezentarea unui act doveditor al vaccinării sau testării negative. Testele antigen rapide se pot efectua la clinica VitaPlus, punctul special amenajat pentru membrii Peluzei Sud fiind cel de pe Str. România Muncitoare nr.3, prețul unui test fiind de 25 lei. E momentul nostru! Înainte Sud!'', apare în comunicatul Peluzei Sud 97.

craiova

Sursa foto- Peluza Sud 97/ Facebook

De cealaltă parte, galeria lui Dinamo a oferit și ea detalii despre meciul din Bănie și anunță ca vor fi prezenți pe ,,Ion Oblemenco'' 800 de susținători ai echipei ,,roș-albe''.

,,UPDATE – deplasare Craiova, luni, 26 iulie

Informatii complete si importante: Peste 800 de CAINI vom fi prezenti la Craiova! In urma numarului foarte mare de cereri, tocmai am suplimentat numarul de autocare. Acum, 10 autocare de peste 55 de locuri fiecare ne stau la dispozitie. Multumim, www.winner.ro, pentru implicare si ajutor!

 

Pretul este de 40 Lei / persoana (cu biletul la meci inclus) sau 30 Lei / persoana (fara bilet la meci, daca l-ati luat deja). De asemenea, am pus biletele in vanzare, la casele de la Dinamo, pentru cei care merg in deplasare cu masinile personale sau alte mijloace de transport, dupa cum urmeaza:

Vineri, 15:00-18:00

Sambata, 12:00-20:00

Duminica, 12:00-18:00

Luni, 12:00-15:30

Pretul unui bilet este 10 Lei.

Pentru cei care ajung direct la Craiova si nu au bilet, le vom da la intrarea in sectorul nostru, incepand cu ora 19:30. Avem pentru toata lumea!

Testarile rapide antigen vor fi efectuate tot de prietenii nostri de la www.hemolab.ro dupa cum urmeaza:

– 07:00-12:30 – la sediul Hemolab, Sos. Mihai Bravu 27A, langa Primaria Sectorului 2, Obor;

– 12:30-15:30 – in fata Clubului Dinamo.

Pretul unui test este 15 Lei. Cei vaccinati nu au nevoie de test, ci de dovada vaccinarii.

Autocarele vor pleca din fata de la Dinamo, la ora 15:30. IMPORTANT! Va rugam sa veniti din timp pentru a ne organiza!

Inscrierile se pot face prin SMS sau mesaj pe Whatsapp pe numarul de telefon +40723669332 Va rugam sa specificati numele complet.'', apare în comunicatul emis de PCH.

PCH/Sursa foto: Profimedia Images

Sursa Foto: Profimedia Images

Citește și EXCLUSIV | VENIREA LUI IULIU MUREȘAN LA DINAMO, CONTESTATĂ DE O LEGENDĂ A CLUBULUI: ,,CUM SĂ ADUCI PE UNUL CARE A SFIDAT ÎNTOTDEAUNA?”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din FC U Craiova 1948