FCU Craiova a fost învinsă fără drept de apel de Sepsi (0-4) și a ratat accederea în play-off-ul Ligii 1.
Se pare că eșecul nu le-a picat bine oltenilor. Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, a dezvăluit un eveniment petrecut la vestiare.
„A început să înjure!”
„A intrat în vestiar și a început să înjure. Nu știu care… Bauza sau nu știu care (n.r. – jucătorul de la FCU Craiova a fost Bahassa). S-a dus în vestiarul nostru și a înjurat echipa noastră.
Bodyguarzii s-au dus după el, trebuia să se ducă la dopping și în loc să meargă acolo, a fugit în vestiar și a înjurat. Înjurături, înjurături, dar scorul e patru!”, a declarat Laszlo Dioszegi, citat de sport.ro.