FCSB a luat cele trei puncte din meciul cu Gaz Metan, grație golului înscris de Darius Olaru, și rămâne aproape de CFR Cluj.
La capătul partidei, Adrian Șut a comentat prestația echipei la care evoluează, declarându-se mulțumit pentru victoria obținută.
De asemenea, mijlocașul de 22 de ani a vorbit și despre derby-ul cu Rapid, de miercuri, 15 decembrie.
”Au stat bine în teren și au jucat destul de agresiv. Știam că sunt o echipă bine organizată și ne bucurăm să luăm cele trei puncte. Luăm fiecare meci în parte, suntem fericiți că putem să legăm victoriile și sperăm să o ținem tot așa cât mai mult.
Eu muncesc la fiecare antrenament. Fiecare dintre colegii mei muncește cât de bine poate. Cred că toți ne dorim să jucăm cât mai mult și să rămânem în teren cât mai mult. Aici este decizia lui Mister, iar noi încercăm să dăm tot ce putem când jucăm.
O să fie un derby, un adversar dificil, care o să fie agresiv. Noi o să ne ridicăm la nivelul așteptărilor și sperăm să luăm cele trei puncte. Noi sperăm să ne apropiem de lider. Dăm tot ce putem să câștigăm fiecare meci în parte și la final, până la play-off, sperăm să ne apropiem de CFR”, a declarat Adrian Șut, după victoria cu Gaz Metan.