FCSB traversează una dintre cele mai negre perioade ale echipei în Liga 1. „Roș-Albaștrii” se află pe locul 14, înregistrând o singură victorie, 5 remize și 3 înfrângeri, cu un total de 8 puncte în 9 meciuri.
Gigi Becali, patronul echipei, a oferit o primă reacție după eșecul cu CSU Craiova (1-2). Latifundiarul din Pipera aplică un nou plan la echipă.
„Singurul lucru pe care mi-l doresc e play-off-ul, că altfel am mai pierdut un an!”
„Ne axăm doar pe campionat, că avem nevoie să intrăm în play-off, nu ne mai interesează așa tare Conference League. Dacă intrăm în play-off la opt puncte sau zece, cinci înjumătățite, avem șanse la campionat.
Doar campionatul contează. O să joace ceilalți. De exemplu, pe Miculescu de ce am dat 1.7 milioane? Pe Rusu de ce am dat bani? Toți ăștia pe care am dat bani să joace. Ce să fac? Asta e situația, pot face ceva? Ce perspectivă dacă avem opt puncte?
Singurul lucru pe care mi-l doresc e play-off-ul, că altfel am mai pierdut un an. Eu nu cred că o să pierdem play-off-ul, dar trebuie să batem Petrolul. Dacă vom câștiga restanțele și batem Petrolul, trecem peste. Lupta noastră nu e cu CFR sau cu Universitatea Craiova, e cu Petrolul, cu Sepsi, cu UTA”, a declarat Gigi Becali, potrivit Digi Sport.