Decimată de infectările de COVID-19, FCSB s-a deplasat la Buzău pentru a primi vizita celor de la CS Mioveni, meci pe care l-a câștigat cu 3-0, în etapa a 12-a din Liga 1.
Nu doar jucătorii au ieșit pozitivi la testările COVID, ci și antrenorul Edi Iordănescu, împreună cu staff-ul său. Din cauza situației create, FCSB a primit ajutor din partea lui Cosmin Olăroiu, care l-a ”împrumutat” pe unul dintre colaboratorii săi, Eugen Nae.
După meci, Mihai Stoica, managerul ”roș-albaștrilor” a declarat că ”Oli” s-a oferit să-l lase temporar la FCSB și pe Cătălin Necula, unul dintre cei mai importanți asistenți din staff-ul său.
”Eugen Nae e al nostru. Nae, la primul antrenament când a venit și începuse să antreneze portarii, ne-am dat seama că e de acolo. Ok, va veni Marius Popa (n.r. - antrenorul de portarii al FCSB), care e tot al nostru, iar Nae își va prelungi vacanța.
Era normal să vină să ne ajute și îi mulțumesc. Îi mulțumesc și lui Olăroiu, care nu a ezitat în momentul în care l-am sunat să-l rog să-l lase pe Nae două săptămâni la noi.
Mai mult, joi m-a sunat să mă întrebe dacă nu cumva vreau să ne mai ajute cu cineva. Nu el, pentru că e plecat. Cu Cătălin Necula. Acum am dat din casă.
Ăsta e Oli. Indiferent ce va face Oli, dacă va câștiga campionatul în China sau Champions League, e prezent oricând dacă îl solicităm. Oli e fratele nostru”, a declarat Mihai Stoica, conform Telekom Sport.