FCSB· 2 min citire

Un marcator, mesaj clar pentru Edi Iordănescu: „Sunt aproape singurul titular care până acum n-a jucat”

FCSB

FCSB

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 17 oct. 2021, 08:46

Datorită numeroaselor absențe din lot, cauzate de COVID-19, Andrei Dumiter a prins echipa de start a FCSB-ului în meciul câștigat cu CS Mioveni, scor 3-0.

Mai mult, atacantul de 22 de ani, titular pentru a treia oară în acest sezon de la transferul din urmă cu doar câteva luni de la Sepsi, a și înscris golul de 2-0. În total, are cinci partide pentru vicecampioana României.

Andrei Dumiter

La finalul partidei, Dumiter a fost foarte recunoscător că a reușit să marcheze și a transmis faptul că merită să primească mai multe șanse în viitor cu privire la echipa de start a bucureștenilor.

CITEȘTE ȘI -->> GIGI BECALI, LOVITURĂ ÎN VALOARE DE 30 DE MILIOANE DE EURO: ,,M-AM DUS LA EL LA PALAT! E DIABOLIC”

"Am așteptat foarte mult acest moment, speram să vină mult mai repede, ca să-mi dea moral pentru meciurile ce urmează. Dar este bine că a venit acum, am profitat de șansă, am speculat-o și aștept mai multe șanse în viitor. Cred că i-am demonstrat domnului antrenor că se poate baza și pe mine. Că dacă stăm să ne uităm sunt aproape singurul jucător care în această seară a fost titular și până acum nu a jucat.

Andrei Dumiter

Sper să se bazeze pe mine pentru că i-am demonstrat că pot juca foarte bine. Am simțit că voi da gol și de aia am urmărit fiecare minge. Suntem un grup bun și cei care au rămas în picioare sunt jucători de calitate. Le urez sănătate celor care au această boală și sper să revină cât mai repede. Vă dați seama că putem duce încă o partidă, dar cei din club vor decide dacă e mai bine să jucăm sau să amânăm meciul cu Farul", a declarat Dumiter.

CITEȘTE ȘI -->> VIDEO | FCSB, VICTORIE LA SCOR DE NEPREZENTARE CU CS MIOVENI, ÎN ETAPA A 12-A

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News