Echipa italiană a învins, clar, Monza, pe teren propriu, cu 4-1, în Etapa a 11-a din Serie A, portarul român Ciprian Tătărușanu contribuind la primul gol.
„Astăzi am arătat ce pot face”, a declarat Ciprian Tătărușanu după pasa de gol dată în meciul cu Monza
Campioana en-titre a Italiei, AC Milan, a primit, în Etapa a 11-a, replica echipei Monza, nou promovată în prima divizie. Scorul final a fost 4-1, după ce gazdele au dominat partida de la un capăt la celălalt.
În minutul 16, Ciprian Tătărușanu i-a pasat, din propriul careu, lui Diaz, care se afla la mijlocul terenului, iar acesta a plecat într-o cursă spre poarta adversă, marcând din cădere.
„Astăzi am arătat ce pot face. Este prima mea pasă decisivă. Sunt și mai fericit, pentru că a fost vorba de golul prin care AC Milan a deschis scorul și a obținut o victorie impoirtantă.
Am relații excelente cu toți portarii de la echipă. Îmi pare rău că Mike Mignan s-a accidentat. Cel mai rău lucru pentru un sportiv este să nu-și potă face treaba”, a spus portarul român după meci, conform milanreports.com.
Până la pauză s-a făcut 2-0, după ce același Diaz a marcat, în minutul 41, după o pasă a lui Divock Origi. Acesta din urmă a dus scorul la 3-0 în minutul 65.
După nici 5 minute, Tătărușanu a fost învins de Filippo Ranocchia din lovitură liberă, dar scorul final a fopst stabilit de Rafael Leao, în minutul 84.
AC Milan a ajuns la 26 de puncte și este pe locul 2 în Serie A, la egalitate cu liderul Napoli, care are un meci mai puțin disputat.