Fotbal Extern· 2 min citire

Când are loc prezentarea oficială a lui Robert Lewandowski! Anunțul făcut de Barcelona

Robert Lewandowski a jucat 107 minute pentru Barcelona, în amicalele cu Real Madrid și Juventus, fără să marcheze vreun gol

Robert Lewandowski a jucat 107 minute pentru Barcelona, în amicalele cu Real Madrid și Juventus, fără să marcheze vreun gol

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 27 iul. 2022, 14:28

Echipa spaniolă Barcelona a anunțat că prezentarea oficială a atacantului polonez Robert Lewandowski va avea loc pe 5 august, pe stadionul Spotify Camp Nou.

Robert Lewandowski va fi prezentat pe 5 august, de la ora 12:00 a României

Singurul lucru surprinzător cu privire la acest eveniment este ora la care va avea loc, 11:00 a Spaniei, un ceas mai târziu în România.

Clubul a mai anunțat că în zilele următoare va da detalii despre modalitatea în care persoanele care doresc să ia parte la prezemtarea de pe stadionul Sportify Camp Nou pot intra în posesia biletelor.

Cei care nu vor apuca tichet de acces nu au de ce să fie supărați, deoarece evenimentul va fi transmis în direct de Barça TV, dar și pe canalele digitale oficiale ale clubului.

În plus, clubul va produce și va oferi prin streaming un semnal audiovizual internațional și va distribui, de asemenea, fotografii, se anunță pe site-ul oficial.

Robert Lewandowski a debutat la Barcelona în amicalul de lux cu Real Madrid

Anunțul trecerii lui Robert Lewandowski de la Bayern Munchen la Barcelona a fost făcut sâmbătă, 15 iulie. Luni, jucătorul s-a alăturat noilor colegi și a făcut două antrenamente, înainte de a debuta în amicalul cu Real Madrid.

A jucat doar pirmele 45 de minute, dar antrenorul Xavi Hernandez a fost încântat de evoluția lui. „Lewandowski s-a adaptat chiar bine. Este foarte modest, deși a câștigat aproape totul în lumea fotbalului.

A arătat modestia de a munci tare pentru echipă, pentru noi este un transfer incredibil. Sunt foarte fericit să-l avem pe Robert în echipă și contra lui Real Madrid s-a adaptat foarte bine.

A controlat balonul când Real a făcut presing avansat, a înțeles foarte bine când e momentul lui să controleze și să joace pentru mijlocașii ofensivi sau pentru mijlocașul defensiv.

A pătruns în adâncime de multe ori, așa că vorbim despre un jucător de top în lumea fotbalului”, a declarat el la final.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News