Echipa lui Răzvan Lucescu, PAOK Salonic, a pierdut în meciul din etapa a 10-a a campionatului Greciei, scor 0-2, cu Atromitos, ultima clasată.
După acest eșec, grecii l-au găsit ca principal vinivat e antrenorul român. Aceștia spun că echipa parcă a fost ,,adormită'' în meciul cu Atromitos.
,,Când o echipă revine ca și cum s-ar fi întors din vacanța de vară, după a treia pauză consecutivă din cauza echipelor naționale, atunci responsabilitatea revine exclusiv antrenorului.
Exemplele sunt meciurile cu Giannina, Volos și, acum Atromitos. PAOK a plecat având rezultate grozave și s-a întors adormită.'', a scris gazzetta.gr.
,,Este deja un fapt că după vacanțele pentru echipele naționale facem jocuri proaste și avem rezultate slabe. Abia apoi ne găsim ritmul, coerența.
Ei au câștigat prin intensitatea și determinarea de care au dat dovadă. Am jucat într-un ritm lent, nu ne-am mișcat repede, iar ei s-au organizat bine în defensivă. Nu am avut mișcarea pe care o doream între linii. Am fi putut evita greșeala care a dus la 1-0 și am fi putut egala la pauză, însă n-am reușit și trebuie să recunosc: am evoluat în general prost!'', a declarat Răzvan Lucescu, după meciul cu Atromitos, potrivit inpaok.com.