Fotbal Extern· 2 min citire

VIDEO | Rareș Ilie a fost lăudat după pasa de gol dată în Nice – Torino 1-0: „A intrat și a fost decisiv”

Rareş este un jucător care poate să îmbunătăţească echipa, a declarat antrenorul lui Nice, Lucien Favre

Rareş este un jucător care poate să îmbunătăţească echipa, a declarat antrenorul lui Nice, Lucien Favre

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 31 iul. 2022, 12:53

Mijlocașul român Rareș Ilie a pasat decisiv la primul meci jucat pentru Nice, iar la finmalul amicalului cu Torino a fost lăudat de antrenorul Lucien Favre.

Rareș Ilie a intrat și a fost decisiv, a explicat antrenorul lui Nice

Rareș Ilie a fost transferat de echipa franceză Nice de la Rapid pentru 5 milioane de euro, fiind prezentat oficial pe 17 iulie.

Nice a jucat un amical cu ocazia prezentării lotului. Rareș Ilie a fost trimis pe teren în minutul 69 în locul lui Khephren Thuram-Ulien, fiul fostului mare fundaș francez Lilian Thuram.

După 9 minute, el a primit o minge pe stânga, a pătruns în careu și i-a pasat în fața porții olandezului Calvin Stengs, care a îndeplinit o simplă formalitate.

La finalul partidei, antrenorul Lucien Favre a vorbit pentru site-ul oficial al lui Nice și a rostit cuvinte la superlativ despre român. „Rareș (n.r. – Ilie) a intrat foarte bine, a driblat, un-doi, apoi i-a dat pasă de gol lui Stengs.

E foarte bine! Sunt bucuros. Avem un nou recrut, Rareș, care a intrat și a fost decisiv. Iată că avem un jucător care poate să îmbunătățească echipa. Perioada de transferuri nu s-a încheiat, dar nu este ușor să găsești jucători buni!”, a declarat Lucien Favre.

Rareș Ilie a făcut diferența, a mai spus Lucien Favre despre mijlocașul român

Tehnicianul a făcut și o analiză a meciului cu Torino. „La pauză, le-am spus jucătorilor că am pierdut multe mingi ușoare. Le-am spus să-și ia mai mult timp în posesie, să-și pregătească acțiunile. În repriza a doua, mingea a circulat mult mai bine.

Jucătorii care au intrat pe parcurs au făcut diferența, e un lucru foarte important. Am muncit mult pentru această victorie. Față de precedentele meciuri amicale, cu Benfica, cu Roma, am reușit să corectăm anumite aspecte din joc.

Am văzut multe lucruri pozitive în repriza a doua. Am driblat, am verticalizat și ne-am creat trei-patru ocazii foarte bune. Toată lumea e fericită că am câștigat. Începe campionatul, vor fi multe meciuri, cinci meciuri în luna august.

Este greu să spun acum cine va juca duminică (n.r. – pe 7 august, în meciul cu Toulouse, în prima etapă din Ligue 1). Avem jucători buni pe toate pozițiile. Sunt mulțumit de mulți jucători după meciul de azi”, a mai spus tehnicianul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News