Francezul Zinedine Zidane va prelua banca naționalei țării lui, dar anunțul oficial va fi făcut după Campionatul Mondial din Qatar.
Zinedine Zidane va prelua naționala Franței după Campionatul Mondial din Qatar
Fostul mare internațional francez și federația de la Paris au încheiat un acord de principiu, dar detaliile vor fi făcute publice după competiția aflată în plină desfășurare, pentru a nu agita apele în delegația campioanei mondiale.
Fostul antrenor al lui Real Madrid îi va avea alături, printre alții, pe David Bettoni, asistentul său și mâna dreaptă din perioada în care a pregătit gruparea din capitala Spaniei și care a stat pe bancă în perioada în care „Zizou” a fost infectat cu coronavirus.
Dorința lui Zidane de a pregăti naționala Franței a fost atât de mare, încât în vară a refuzat să preia PSG, după ce a argentinianul Mauricio Pochettino a fost demis, scrie Mundo Deportivo.
Oficiali grupării franceze au avut mai multe întrevederi cu Zidane, pe care l-au considerat antrenorul ideal pentru a conduce noul proiect pus pe hârtie după ce Kilian Mbappe și-a prelungit contractul, dar fostul fotbalist a refuzat de fiecare dată.
Ultima apariție publică a lui Zidane a avut loc cu ocazia decernării Balonului de Aur, când chiar el i-a înmnânat trofeul compatriotului lui Karim Benzema. El nu a mai pregătit nicio formație din mai 2021, când și-a dat demisia de la Real Madrid.
Actualul selecționer al Franței, Didier Deschamps, este în funcție din 2012, iar de atunci a câștigat Campionatul Mondial în 2018 și Liga Națiunilor în 2021, iar acum șase ani a pierdut finala Campionatului European în fața Portugaliei (0-1).