Mirel Rădoi și-a anunțat plecarea de la naționala României, începând cu finalul campaniei de calificare la Campionatul Mondial din 2022. Acesta a făcut anunțul după meciul cu Armenia de la București, scor 1-0.
Antrenorul și-a exprimat dorința de a pregăti o echipă de club, unde ar putea avea activitate zilnică, nu periodică ca la prima reprezentativă. Printre înlocuitorii săi la echipa națională se numără antrenori ca Gică Hagi, Laszlo Boloni, Cosmin Olăroiu, Dan Petrescu sau Adrian Mutu.
Ioan Ovidiu Sabău, fost mare internațional, a vorbit despre posibilitatea ca pe banca echipei naționale, în cazul unei calificări la baraj, să stea pe bancă Mircea Lucescu, antrenorul lui Dinamo Kiev. Sabău spune că această variantă ar fi una extraordinară.
,,Ar fi ceva deosebit. Dacă s-ar putea realiza lucrul acesta, ar fi extraordinar pentru tot ce înseamnă fotbalul românesc. Chiar dacă ar rata calificarea, n-ar mai conta. Ar scoate maxim. Depinde și ce adversari vom întâlni, pot fi adversari mult mai valoroși și atunci e clar.'', a declarat Ioan Ovidiu Sabău, pentru Digisport.