România a suferit un nou eșec cu Germania din preliminariile Campionatului Mondial, scor 1-2, după ce la pauză a condus cu scorul de 1-0.
Golurile partidei de la Hamburg au fost marcate de către Ianis Hagi, în minutul 9 al jocului, în timp ce nemții au întors scorul în repriza a doua, prin Serge Gnabry, în minutul 52, cu un șut din afara careului și Thomas Muller, în minutul 81. În urma acestui rezultat, România ocupă locul 4 în clasamentul Grupei J, cu 10 puncte acumulate din 7 partide disputate până acum.
Dorinel Munteanu, fost mare internațional, a rămas cu o impresie bună după jocul cu nemții. Acesta este de părere că România merita un egal la Hamburg , dar este convins că ,,tricolorii'' vor ieși învingători din duelul cu Armenia.
,,Am rămas cu o impresie plăcută. Ținând cont că am întâlnit un adversar puternic ne-am apărat foarte bine, am contraatacat foarte bine, am și marcat primii, am condus. Sigur, acum după meci consider că un rezultat de egalitate era mai bun și meritat. Sunt convins ca vom prinde locul 2 fiindcă lucrurile au început să funcționeze, jucătorii și antrenorul au înțeles că rezultatul este important.
Va fi un meci la fel de greu, care pe care, dar atmosfera din echipă este una foarte bună și sunt convins că vom câștiga. Nu va fi ușor, și pentru Armenia este un meci decisiv, dar cred că România este favorită, ca în tur, chiar dacă atunci am pierdut. După palmares, istorie, România este favorită și va câștiga. Eu cred că vom câștiga luni cu Armenia și ne îndreptăm cu pași mari spre locul 2.
E o minge deviată. Sigur, se putea evita, dar e o minge ca la biliard. Se centrează, apoi deviază, iar Muller a simțit locul din spate și a marcat. Nu poți să îi impuți asta unui jucător, nu s-a marcat din fața lui, ci a fost o minge deviată.'', a declarat Dorinel Munteanu, pentru GSP.