Echipa petrolul Ploiești a avut evoluții fluctuante în acest sezon al Superligii, dar după 21 de etape se află pe locul 8, cu 30p.
Romario Pires voia la Ploiești încă de când Petrolul și “U” Cluj-Napoca erau în Liga 2
Marcată de mai multe scandaluri (cele care l-au avut în prim-plan pe Gabriel Tamaș au ținut capul de afiș mai multe zile), Petrolul și-a regăsit, într-un final, busola. Echipa iernează pe locul 8.
Nu vorbește nimeni despre o eventuală calificare în play-off, chiar dacă distanța până la locul 6 este de 3p. însă oficialii echipei au demarat, deja, primele discuții pentru aducerea de jucători în pertioada de transferuri din ianuarie.
„Avem fotbaliști pe listă, chiar am câțiva care mă sună să vină la Petrolul. Am discutat cu Romario Pires și o vom face din nou. Nu știu cât de aproape este, a rămas să discutăm din nou.
Este un tip care s-a asimilat cu ultima Cupă și atunci este un tip ok pentru noi. Ca și atitudine mi-a plăcut de el, l-am avut adversar și în Liga 2. Am înțeles că de atunci voia să vină la noi, dar achiziționasem alt jucător pe poziția lui.
Recunosc, m-am uitat pe InStat o oră și jumătate să vă de a realizat în acest tur de campionat”, a spus Claudiu Tudor la ProSport Live.
Romario Pires a jucat în prima parte a campionatului la “U” Cluj-Napoca, dar antrenorul Eugen Neagoe i-a spus să-și caute echipă, deoarece nu se va mai baza pe serviciile lui după reluarea competiției.