Fotbal Intern· 3 min citire

Răspunsul lui Edi Iordănescu pentru cei care-l critică: „Sunt multe lucruri care nu m-au surprins”

Edward Iordănescu susține că ar trebui să existe mai multă obiectivitate în ceea ce privește criticile care i se aduc

Edward Iordănescu susține că ar trebui să existe mai multă obiectivitate în ceea ce privește criticile care i se aduc

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 26 sept. 2022, 11:14

Naționala de fotbal a României joază diseară, de la ora 21:45, ultimul meci din Liga Națiunilor, pe teren propriu, cu Bosnia-Herțegovina.

Edward Iordănescu are un tablou complet asupra situației echipei naționale

Înaintea partidei de pe Stadionul Rapid-Giulești, tricolorii sunt pe ultimul loc în Grupa B3, cu 4p, și riscă să retrogradeze.

Pentru a evita acest lucru, elevii lui Edward Iordănescu au două variante: înving Bosnia-Herțegovina și Finlanda pierde cu Muntenegru sau remizează și Finlanda pierde. Cert este că depind și de rezultatul celuilalt meci.

După o campanie modestă, selecționerul a fost criticat din toate părțile, iar fostul internațional Basarab Panduru i-a cerut să plece după meciul de diseară. Iordănescu a replicat să va pleca dacă jucătorii nu-și schimbă atitudinea, dar a și răspuns criticilor.

„Important este să vedem cum terminăm, să aducem trei puncte în acest ultim joc, pentru că pot conta și în economia clasamentului, dar și ca impresie.

Pot să spun că după a treia acțiune am un tablou complet asupra situației și al etapelor care ar trebui urmărite pentru a crește nivelul echipei și pentru a începe să performăm, dar după această acțiune este firesc și normal să ne așezăm, să analizăm, să vedem ce am făcut, ce putem face în continuare și care este interesul echipei naționale. Interesul echipei naționale va prima mereu”, a declarat el înaintea meciului cu Bosnia-Herțegovina.

„Trebuie să schimbăm gândirea și mentalitatea”, atrage atenția Edward Iordănescu

Edward Iordănescu este conștient de faptul că la echipa națională puteau fi mulți antrenori buni.

„Când vezi ce se întâmplă cu unu, doi, trei selecționeri dinaintea ta, te aștepți, poți spune că sunt multe lucruri care nu m-au surprins. Dacă lucrăm împreună avem mai multe șanse la succes, dacă ne punem piedici încontinuu probabil că veți revedea acest scenariu în viitor.

Sunt conștient de faptul că la echipa națională puteau fi mulți antrenori buni, dar nu este drept să avem poziția pe care am avut o încă de la început. Când sunt analizat eu, deși ar trebui să fiu cea mai puțin importantă persoană de la echipa națională, ar trebui să existe mai multă obiectivitate.

Eu am semnalat de la început, de când am venit la echipa națională, că va fi un drum lung și anevoios, sunt ani de secetă, de lipsă de calificări. Am adunat 30 de zile de când sunt la echipa națională, nu se pot schimba lucrurile atât de repede.

Trebuie să schimbăm gândirea, mentalitatea. Și eu știu că sunt lucruri care nu funcționează, știu că a arătat urât dubla cu Muntenegru, dar în același timp cred că ne lipsește și șansa și am avut multe ghinioane”, a mai spus selecționerul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News