Liga 1 va beneficia cât de curând de un nou stadion, la cele mai înalte standarde, și asta s-ar putea întâmpla chiar spre finalul actualului sezon!
Chindia Târgoviște a devenit deja o formație care emite pretenții în fotbalul românesc, însă elevii lui Emil Săndoi au fost nevoiți să joace numai în deplasare toate meciurile de la promovarea în Liga 1, din anul 2019. Astfel, dâmbovițenii au ales să joace meciurile din postura de echipă gazdă la Ploiești, însă sunt șanse destul de mari să se întoarcă "acasă" începând din 2022.
Arena care va costa aproximativ 10 milioane de euro va avea o capacitate de 8.260 de locuri, dintre care 4.300 vor fi acoperite, la viitoarea tribună 1, cea pe schelet metalic. Până în acest moment au fost montate 1.800 de scaune dintre cele 3.000 livrate, la fosta tribună 1. Lucrările de construcție sunt efectuate de aceeași firmă care a lucrat și la noua arenă a lui Sepsi Sfântu Gheorghe, stadion inaugurat în această toamnă.
Rămâne de văzut însă dacă Chindia se va întoarce încă din acest sezon pe noua arenă "Eugen Popescu", după 3 ani în care a fost nevoită să stea departe de proprii suporteri.