Simona Halep· 2 min citire

Anunțul șocant al Simonei Halep: „Voi face tot ce pot”

Simona Halep, sursa- Profimedia Images

Simona Halep, sursa- Profimedia Images

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 19 aug. 2021, 08:27

Deși a reușit să se califice în turul doi de la Cincinnati, Simona Halep a postat un mesaj trist pentru fanii acesteia pe rețelele de socializare.

În primul tur, sportiva de 29 de ani a trecut, luni, de Magda Linette cu 6-4, 3-6, 6-1, chiar dacă a cerut un time out medical în setul al doilea.

În runda secundă urma să joace contra americancei Jessica Pegula (30 WTA), jucătoare cu care nu s-a mai întâlnit în circuitul WTA.

După ce a revenit a câștigat prima partidă după mai bine de trei luni de absență, Simona Halep a anunțat că este nevoită să părăsească turneul american din cauza problemelor medicale de la mușchiul aductor drept.

Halep, sursa- Profimedia Images

În acest caz, fostul lider mondial se va pregăti pentru ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, programat în perioada 30 august – 12 septembrie.

”Din păcate, în această dimineață am aflat că am o mică leziune în mușchiul aductor drept și, prin urmare, era prea riscant să joc în seara asta. Mă voi odihni și voi face tot ce pot pentru a fi pregătită pentru US Open.

Pentru fanii din Cincy (n.r. Cincinnati), a fost frumos să vă văd din nou”, a anunțat Simona Halep, după retragerea din turneul de la Cincinnati.

https://twitter.com/Simona_Halep/status/1428097102664671234

CITEȘTE ȘI -->> SIMONA HALEP, DETALII DESPRE PROBLEMELE MEDICALE DE LA CINCINNATI: „UNEORI SIMT DURERE!”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Simona Halep