Simona Halep· 2 min citire

BREAKING NEWS | Simona Halep s-a retras de la turneul german de la Bad Homburg!

Simona Halep

Simona Halep

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 19 iun. 2021, 15:22

Simona Halep (29 de ani, locul 3 WTA)  s-a retras de la turneul de la Bad Homburg! Sportiva româncă nu s-a refăcut complet după accidentarea suferită la Roma.

Simona Halep, Sursa foto- Profimedia Images

Sursa foto- Profimedia Images

Favorita numărul unu, Simona încă se resimte dupa accidentarea suferită la gambă în timpul turneului de la Roma. Halep și-a anunțat retragerea chiar în ziua în care urma să participe la intâlnirea cu reprezentanții mass-media acreditați la turneu. Abandonul pune sub semnul întrebării chiar și prezența la ediția din acest an a turneului de la Wimbledon.

Simo acuză în continuare probleme la gamba piciorului stâng, la care a suferit o dublă ruptură musculară în timpul turneului din capitala Italiei.

"Din cauza accidentării la gambă, Simona Halep este forțată să se retragă. Însănătoșire grabnică, Simona", se arată într-un comunicat al organizatorilor

https://twitter.com/badhomburgopen/status/1406222227608064003

Bad Homburg, turneu pe iarbă, era ultima repetiție înainte de grand slam-ul londonez.

https://twitter.com/carole_bouchard/status/1406223214410452996

Din cauza accidentării suferită în turneul de la Roma, Simona Halep a ratat prezența în acest an la Roland Garros, turneu pe care l-a câștigat în 2018.

Turneul de tenis de la Wimbledon (The Championships, Wimbledon) este cel mai vechi și mai prestigios dintre cele 4 turnee de Grand Slam. "Super Simo" a câștigat turneul pe iarbă în 2019 în fața Serenei Williams. Anul trecut din cauza pandemiei de coronavirus, turneul din Regatul Unit a fost anulat.

Ediția din acest an a turneului de la Wimbledon va începe pe 28 iunie.

Citește și SIMONA HALEP ȘI-A ANUNȚAT URMĂTORUL OBIECTIV: „ÎMI DORESC SĂ CÂȘTIG DIN NOU WIMBLEDONUL”

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Simona Halep