Scris deVlad Ciotoran Publicat: 22 sept. 2021, 13:58
Organizatorii turneului Australian Open, primul Grand Slam al anului au anunțat că nu renunță la carantină.
Următoarea ediției ar trebui să debuteze la 17 ianurie, cum era obișnuit înainte de pandemia de coronavirus, însă anul acesta, turneul a avut loc din 8 februarie.
La ediția precedent, din cauza pandemiei de coronavirus, autoritățile australiene au impus tuturor jucătorilor obligativitatea de a ajunge la Melbourne până la 17 ianuarie. Ulterior, sportivii au fost nevoiți să efectueze o carantină de 14 zile, cu posibilitatea de a se antrena cinci ore pe zi.
Chiar și așa, mai multe cazuri pozitive au fost depistate în rândul jucătorilor, staff-urilor lor și oficialilor care au călătorit în Australia cu zboruri charter.
72 de jucători și jucătoare au fost plasați într-o carantină strică, iar nemulțumirile și criticile nu au întârziat să apară.
Potrivit dailymail.co.uk, citat de news.ro, Australian Open va fi marcat de restricții ca în 2021, cu o posibilă excepție. Jucătorii vaccinați ar putea avea parte de un tratatment mai permisiv decât cei nevaccinați.
Simona Halep a declarat că nu va participa la viitoarea ediție a Australian Open dacă autoritățile din această țară vor impune din nou o carantină strictă.
„În cazul unei noi carantine stricte, cred că nu vor veni mulți jucători, după părerea mea. Pentru mine va fi dificil să vin dacă știu că pot avea ghinion în avion și pot fi caz contact. Dacă trebuie să intru în carantină, este prea mult”, declarase Halep.
Calificările vor avea loc în Regiunea Golfului, fetele la Dubai, iar băieții, la Abu Dhabi și vor trebui să se încheie înainte de Crăciun. În perioada 23-26 decembrie, jucătorii calificați și cei direct acceptați pe tablourile principale ar urma să plece, tot cu avioane charter, la Melbourne, unde vor intra din nou în carantină.