Simona Halep este în Australia și pregătește noul sezon de tenis. Acolo s-a întâlnit cu Ashleigh Barty, liderul mondial WTA.
Cele două sportive sunt rivale sunt în același timp și prietene, astlel că au făcut o sesiune de antrenament împreună, pe cea mai importantă arenă de la Australian Open.
Constănțeanca de 30 de ani s-a arătat încântată de revederea cu jucătoarea din Australia și a postat o fotografie alături de aceasta și de membrii staff-urilor. In foarte puțin timp, respectiva imagine de grup a atras o sumedenie de aprecieri și reacții în mediul online.
”E întotdeauna o plăcere să împart terenul cu Ashleigh Barty! Mai ales că ne aflăm pe Rod Laver Arena”, a fost mesajul transmis de Simona după ce s-a antrenat la Melbourne cu australianca de 25 de ani.
https://twitter.com/Simona_Halep/status/1476386459192025089
Turneul de Grand Slam de la Australian Open, la care vor participa și Simona Halep și Ashleigh Barty, va avea loc între 17 ianuarie 2022 și 30 ianuarie 2022.