Sporturi· 2 min citire

De pe patul de spital, Ilie Năstase a răbufnit de Ziua României: „Mi-aș da mâna dreaptă cu care am jucat tenis”

Ilie Năstase

Ilie Năstase

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 1 dec. 2021, 21:00

De Ziua Națională a României, marile personalități sportive care au făcut cinste acestei țări în domeniile în care au activat au transmis diferite mesaje sau au oferit diverse reacții.

Printre ei se numără și Ilie Năstase. Fiind internat în spital, primul lider mondial din istoria tenisului masculin a criticat dur clasa politică românească și situația internă a acestui stat, la 103 ani de la Marea Unire, înfăptuită la 1 Decembrie 1918.

”Domnule, am fost membru al Parlamentului României, așa că știu ce vorbesc. Dacă spun că astăzi sunt supărat pe lucrurile care există în țara asta, atunci am motive să fac asta. Au anunțat că tocmai au decis creșterea pensiilor. O glumă proastă! Suma mărită a pensiilor, anunțată deja, ne asigură contravaloarea a trei lumânări. Lunar! Cum e posibil așa ceva?!

Ilie Năstase

Personal, eu cred că e momentul înființării unor Tribunale ale Poporului, care să-i judece pe cei care ne promit toate cele pentru a ajunge la putere și mai apoi uită de tot și de toți. Am văzut cu toții acele tribunale populare din Irak. La această soluție mi-e gândul acum. Să-i judece poporul! Doar așa mai putem schimba ceva, în țara asta!

CITEȘTE ȘI -->> N-AU UITAT DE ROMÂNIA! NADIA COMĂNECI, GICĂ HAGI ȘI SIMONA HALEP, MESAJE DE ZIUA NAȚIONALĂ

L-am urmărit cu atenție pe Iohannis la parada militară de 1 Decembrie. Domnule, parcă era robot! Fără tresăriri, fără trăiri, doar mișcări mecanice. Mi-aș da mâna dreaptă, cu care am jucat tenis și pentru țara asta, pentru un alt tip de președinte, pentru alți policitieni! Eu, în locul președintelui, nu aș fi chemat niciun politician.

ilie nastase si klaus iohannis

Nu politiceni, domnule! Am fost la viața mea la sute de asemenea evenimente. Am stat de multe ori în compania unor regi sau a unor președinți de seamă! Cetățeanul simplu ar fi trebuit să fie actorul principal. De ziua națională a românilor ar fi trebuit chemați la Cotroceni doar oameni simpli, doar cei care muncesc zi de zi. Să se bucure cu adevărat, fiindcă doar ei s-ar fi bucurat de așa ceva!”, a declarat Ilie Năstase, pentru Impact.ro.

CITEȘTE ȘI -->> ULTIMELE DETALII DESPRE STAREA LUI ILIE NĂSTASE, INFECTAT CU COVID-19! FOSTUL SPORTIV ESTE INTERNAT ÎN SPITAL

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News