Ilie Năstase, fost mare tenismen român, și-a făcut apariția la Cluj-Napoca, unde se desfășoară competiția de tenis numită Winners Open.
Turneul de la Cluj a ajuns în faza semifinalelor, iar pentru un loc în finala competiției WTA din România se luptă și Mihaela Buzărnescu.e
Prezent la acest turneu, Ilie Năstase s-a ținut de glume. Acesta a observat o ambulanță în incinta complexului sportiv și imediat s-a gândit la prietenul Ion Țiriac.
,,Ambulanța asta este pentru domnul Țiriac? Veneam de săptămâna trecută dacă trebuia să joc. Sau trebuia să îmi schimb și sexul să joc la turneul ăsta, nu? Deja era mai greu, dar dacă promite cineva că nu mă doare mi-l schimb imediat! E un lucru bun acest turneu!
Eu am încercat cu Ion Țiriac, când eram la federație, am avut 12 turnee la băieți, 12 la fete. Cred că ne mai trebuiesc turnee de genul ăsta, nu numai la Cluj, în toată țara. Așa, fetele și băieții nu trebuie să se mai ducă prin alte țări să ia puncte.'', a declarat Ilie Năstase, conform ProSport.