Idriz Batha i-a atras atenția managerului general al celor de la FCSB în urma prestațiilor sale din acest sezon.
Fotbalistul a ajuns la UTA în vara anului trecut după ce evoluase până atunci în carieră doar pentru echipe din țara natală, Albania. Acum, jucătorul de 29 de ani își dorește să aibă un play-out liniștit alături de coechipierii lui. În ultima etapă a sezonului regular, arădenii se pot îndepărta de zona locurilor de baraj.
„Ne așteaptă un meci dificil, CS Mioveni e o echipă complicată, vrem să câștigăm acest ultim meci pe teren propriu în sezonul regulat, pentru că apoi va urma play-outul. Victoria e importantă pentru noi, vrem să ne îndepărtăm de echipele din partea de jos a clasamentului.
„Sufăr puțin din cauza ineficienței, cu atât mai mult acum, având în vedere că joc pe o poziție mai retrasă. Important e ca echipa să câștige. Bineînțeles, eu aș vrea să marchez în fiecare meci, în Albania aveam aproape 10 goluri în fiecare sezon, dar nu este o problemă atât de mare. Mă gândesc doar la familia mea și la echipă, vreau să ajut și să am grijă de ei”, a declarat albanezul înaintea confruntării cu argeșenii.
Mijlocașul a dezvăluit că din cauza deciziilor arbitrilor a trebuit să își regândească atitudinea de pe terenul de joc.
"Cred că trebuie să intrăm pe gazon cu ideea că jucăm și împotriva arbitrilor. Altfel, nu vreau să vorbesc despre arbitri, nu aceasta este meseria mea. Eu și colegii mei vrem doar să jucăm fotbal și să primim ceea ce merităm. Un arbitru poate greși, sunt și ei oameni, dar nu e bine ca în fiecare meci greșelile să fie doar împotriva noastră. Intrăm pe teren să ne luptăm cu toată lumea”,
„Mi-am schimbat stilul de joc din cauza deciziilor luate de arbitri, nu mai lupt 100% pentru fiecare minge, sunt mai calm. Primeam în fiecare meci câte un cartonaș galben și nu mi-a plăcut acest lucru. Vreau să joc, vreau să îmi ajut echipa și, dacă primeam atât de multe cartonașe galbene, nu puteam să fac acest lucru. Așadar mi-am schimbat stilul de joc”, a mai subliniat Batha.