Tinerețe fără bătrânețe! Mircea Lucescu, despre momentul retragerii: „Mă voi opri atunci”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 11 iulie 2021, ora 16:13,
Mircea Lucescu, Dinamo Kiev
Mircea Lucescu, Dinamo Kiev

La aproape 76 de ani, vârstă pe care o va împlini la sfârșitul lunii, Mircea Lucescu este unul dintre cei mai longevivi antrenori în momentul de față din fotbalul de top de pe continent.

”Il Luce” a stat pe banca celor de la Șahtior Donețk în perioada 2004 –  2016. Mai apoi, acesta a ales să meargă pe banca celor de la Zenit St. Petersburg, a naționalei Turciei și ulterior la Dinamo Kiev, formație cu care a câștigat tot ce se putea câștiga în ultimul sezon din Ucraina.

I-a calificat pe băieții din capitala țării vecine în grupele Champions League, a câștigat Supercupa și Cupa Ucrainei, dar și campionatul intern. Cu astfel de reușite, Lucescu Sr. a revenit în elita fotbalului european.

Mircea Lucescu, titlu

La o așa vârstă înaintată, mulți antrenori și-ar propune să se retragă din activitate, dar pe Mircea Lucescu nu-l bate gândul retragerii. Acesta a anunțat când va veni acel moment, unul pe care nu îl vede în viitorul apropiat.

„Nu mă gândesc (n.r. – la retragere). Mă voi opri atunci când nu voi mai avea ambiţie, motivaţie şi entuziasm. Bineînţeles, şi starea de sănătate va conta. Cât timp mă voi bucura de aceste lucruri, voi continua să lucrez.

Generaţiile se schimbă, dar fotbalul rămâne acelaşi. E necesar să te adaptezi în anumite aspecte: pregătire, analiză şi rezultate. Dar principalele lucruri sunt meciurilie şi antrenamentele”, a declarat Mircea Lucescu pentru publicația Blick.

CITEȘTE ȘI –>> DINAMO KIEV NU A FOST PRIMA OPȚIUNE PENTRU MIRCEA LUCESCU: „FĂRĂ CORONAVIRUS, AŞ FI ANTRENAT ACOLO!”

mircea lucescudinamo kievfotbalretragererealitatea