Transferul lui Andrea Compagno la FCSB a fost rezolvat! Câți bani a luat la semnătură

Atacantul italian Andrea Compagno a devenit, oficial, noul atacant al FCSB. Jucătorul a primit la semnătură 30.000 de euro.
Andrea Compagno va primi la FCSB un salariu mai mare decât la FC U Craiova 1948
Informația a fost făcută publică de patronul FCSB, Gigi Becali, cel care anunțase sâmbătă sosirea jucătorului de la FC U Craiova 1948.
„Gata, am închis-o cu Compagno. Am rezolvat cu băiatul, iar de mâine este la antrenament. Nu a fost vorba că mi-a cerut bani mulți la salariu. Băiatul voia la fel cât avea la Craiova. Însă, eu i-am dat un pic mai mult cât lua la Mititelu.
Problema a fost la banii pe care el îi voia la semnătură, dar până la urmă am rezolvat și treaba asta. I-am dat și vreo 30 de mii la semnătură.
Am vrut un tanc în atac, iar acum îl am. Eu știu că Dică îl plăcea și pe Bauza, dar am avut ghinion că Bauza s-a accidentat. Dar la mijloc stau totuși mai bine și nu suntem disperați să îl luăm acum și pe Bauza. Noi în atac acolo aveam mare nevoie de unul ca Compagno.
Suporterii olteni nu trebuie să sară pe Mititelu. Ei trebuie să fie mândri că unul ca Gigi Becali i-a pus pe masă lui Mititelu 1.500.000 de euro. Voi credeți că vedea de la un alt patron din Liga 1 banii ăștia pe Compagno? Mititelu a ieșit bine în câștig după afacerea asta.
Cât a dat el pe Compagno că să îl aducă la Craiova? Păi, vedeți! A făcut o afacere foarte bună pentru clubul său. Așa că, Mititelu nu trebuie acuzat de nimeni”, a spus Becali pentru prosport.ro.
Andrea Compagno este golgeterul actualei ediții a Superligii, cu 5 reușite
Patronul FCSB, Gigi Becali, a precizat, sâmbătă, că Andrea Compagno va deveni jucătorul echipei antrenată de Nicolae Dică. „Da, Compagno este jucătorul FCSB! Ne-am înțeles cu Craiova, acum trebuie să vorbim și cu băiatul. Doar fac actele acum, totul s-a terminat. Suma este de un milion și jumătate!
Negocierile n-au fost grele. Mititelu atât a cerut, nu lasă. Am încercat 700.000 de euro, un milion, un milion două sute. Dacă am văzut că nu lasă, am dat cât a vrut el și gata”, a declarat Becali sâmbătă la prânz.
Andrea Compagno s-a născut în Palermo, însă a început fotbalul în Catalania. De-a lungul carierei a mai evoluat pentru Due Torri, Pinerolo, SSD Argentina Arma, Borgosesia, Nourese şi Tre Fiore.
Atacantul italian a ajuns la FC U Craiova 1948 în iulie 2020, contribuind la promovarea echipei oltene în primul eșalon. Pe prima scenă, el a marcat 17 goluri în 34 de meciuri pe prima scenă.
Compagno este golgeterul actualei ediții a Superligii, cu 5 reușite. A marcat în Etapa a 2-a, acasă cu CFR Cluj (scor final, 3-1), în Etapa a 3-a, în deplasare cu FCSB (1-1, din penalty), în Etapa a 4-a, acasă cu Universitatea Craiova (1-2, din penalty) și de două ori în Etapa a 5-a, în deplasare cu FC Argeș (2-0).