Un nou transfer pentru Viitorul! Cine este jucătorul de națională care a mai evoluat la două echipe din Liga 1
Viitorul a mai realizat un transfer în goana pentru a obține un loc de play-off. Atacantul Juvhel Tsoumou (30 ani) a revenit în Liga 1.
Fotbalistul a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2020 – 2021, cu opțiune de prelungire pe încă un an.
”Începând de astăzi, atacantul Juvhel Tsoumou este noul jucător al formației noastre, după ce a semnat un contract valabil până la finalul sezonului cu drept de prelungire pentru încă 1 an.
În vârstă de 30 de ani (27.12.1990), Tsumou este născut în Congo, dar are și cetățenie germană. A mai evoluat în carieră pentru echipele de juniori de la Frankfurt și Blackburn, apoi pentru Eintracht Frankfurt, Alemannia Aachen (ambele Germania), Preston North (Anglia), Plymouth, TSV Hartberg (Germania), FK Senica (Slovacia), FC Hermannstadt, FCSB și ultima oară la Liaoning Shenyang Urban (China).
Are de asemenea trei selecții naționala statului Congo.”, a fost anunțul postat de Viitorul pe site-ul oficial.
Acesta a mai evoluat în Liga 1 la Hermannstadt și la FCSB. Pentru echipa sibiană a jucat 45 de meciuri și a marcat 10 goluri, iar pentru FCSB a înscris o singură dată în 3 jocuri.
Echipa finanțată de Hagi i-a transmis și succes noului jucător: ”Bine ai venit, Juvhel, și cât mai multe realizări în tricoul echipei noastre!”