Vătăjelu, devastat de moartea lui Sural! „Era un băiat cu suflet mare”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 29 aprilie 2019, ora 14:39,
Sura
Sura

Fotbalistul ceh Josef Sural a murit în urma unui accident rutier produs în Turcia. Bogdan Vătăjelu, fostul său coechipier de la Sparta Praga, este profund afectat de această tragedie.

Accidentul s-a produs în noaptea de duminică spre luni. Sural şi alţi şase colegi de la Alanyaspor au ales să meargă cu un microbuz după meciul din deplasare cu Kayserispor.

Din primele informații, şoferul microbuzului a adormit la volan, iar autovehiculul s-a izbit de copaci. Toţi jucătorii au fost răniţi, iar Sural a murit la spital.

Când am aflat, dimineaţă, am crezut că e o glumă, dar se pare că nu a fost aşa. Mai multe nu ştiu, am înţeles că a fost un accident. Am fost colegi doi ani, ne-am înţeles foarte bine, am şi colaborat foarte bine când am jucat împreună şi sunt mai mult decât afectat, pentru că a fost un băiat cu care m-am înţeles excelent. A fost căpitan la puţin timp după ce s-a retras Lafata. Era un băiat cu suflet mare, cu un caracter foarte curat. Chiar îmi vine greu să vorbesc despre asta„, a spus Bogdan Vătăjelu pentru ProSport.

Sural a jucat pentru Sparta Praga din 2016 și s-a transferat la Alanyaspor la începutul acestui an.

Josef Sural avea 28 de ani și a bifat 20 de selecţii la naţionala Cehiei, pentru care a marcat un gol.

alanyasporturciavatajelumoartesuralbogdan vătăjelusparta pragaJosef Sural