Verdictul englezilor cu privire la transferul lui Radu Drăgușin la PSG: ”Unul dintre jucătorii cu cel mai mare potențial”

Articol de Mihai Popescu - Publicat joi, 16 ianuarie 2025, ora 17:15,
Radu Drăgușin
Radu Drăgușin

Radu Drăgușin a evoluat în 19 partide pentru Tottenham de când a fost transferat de gruparea engleză.

Jurnaliștii spanioli de la Fichajes au scris că internaționalul român ar fi în vizorul celor de la PSG, parizienii oferind 50 de milioane de euro în schimbul serviciilor sale.

Cu toate acestea, publicația engleză ”The Hard Tackle” a precizat că londonezii nu intenționează să renunțe la fundașul central.

„PSG este foarte serioasă în privința transferului lui Radu Drăgușin și ar oferi 50 de milioane de euro pentru a-l aduce la Paris. Parizienii speră că oferta o va convinge pe Spurs să își vândă unul dintre cei mai importanți jucători.

Totuși, Tottenham nu are nicio intenție să vândă. La cum stau lucrurile acum, Tottenham îl consideră pe Drăgușin o parte integrantă pentru viitor și exclude demararea unor negocieri privind plecarea sa. 

Fizicul puternic, capacitatea lui de a anticipa și calmul arătat pe linia de fund sunt calități care îl fac pe Drăgușin unul dintre jucătorii cu cel mai mare potențial din cadrul lotului.

Într-o perioadă în care Spurs încearcă să se redreseze și să redevină o forță atât în Anglia, cât și în Europa, o eventuală pierdere a unui jucător cu o astfel de calitate chiar nu ar fi ideală. Totuși, Drăgușin este concentrat pe deplin să dea tot ce are mai bun pentru clubul din nordul Londrei”, scrie The Hard Tackle.

tottenhamPSGradu dragusin