Veste proastă pentru Tottenham! Manchester United și-a recuperat trei vedete pentru finala Europa League

Articol de Ionuț Nichita - Publicat marți, 20 mai 2025, ora 21:00,
Manchester United
Manchester United

Vești excelente pentru Manchester United înainte de finala Europa League, cu Tottenham. Trei dintre vedetele lui Ruben Amorim au fost recuperate și vor fi apte pentru partida de la Bilbao.

Manchester United și-a recuperat vedetele înainte de finala Europa League cu Tottenham

Meci de totul sau nimic pentru Tottenham și Manchester United în finala Europa League. După un sezon ratat în campionat, a doua competiție intercluburi e singura lor șansă pentru a juca în următoarea stagiune de Liga Campionilor. Meciul de pe San Mames e programat miercuri, 21 mai, de la ora 22:00.

Conform presei din Marea Britanie, managerul „diavolilor”, Ruben Amorim (44 de ani) a primit o veste care le dă fiori adversarilor. Trei dintre cei mai buni jucători ai săi au fost prezenți la antrenament, deși au fost accidentați. Este vorba despre Joshua Zirkzee, Leny Yoro și Diogo Dalot, fotbaliști care erau incerți pentru finala Europa League.

Situația accidentaților de la United

Atacantul olandez s-a accidentat în meciul cu Newcastle, din 13 aprilie, câștigat de „coțofene” cu scorul de 4-1. După acea partidă, Amorim spunea că Zirkzee „nu va mai juca sezonul ăsta”.

În ceea ce îl privește pe Leny Yoro, fundașul central în vârstă de 19 ani s-a accidentat în eșecul cu West Ham, scor 0-2, din 11 mai. Din acest motiv, stoperul francez a ratat partida cu Chelsea (0-1).

Yoro a dat declarații privind situația sa medicală, spunând următoarele: „Sperăm că nu e ceva grav. Nu vreau să spun prea mult, dar poate nu e o problemă mare”.

manchester united