VIDEO | Cristina Neagu a pus tunurile pe colege: „Să fim realişti, nu ne putem ascunde după deget”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat miercuri, 16 decembrie 2020, ora 18:47,
neagu cristina
neagu cristina

Cristina Neagu s-a arătat dezamăgită de rezultatele înregistrate de naționala feminină de handbal a României, la Campionatul European desfășurat în Danemarca.

Venită după o serie de accidentări și după infecția cu noul coronavirus, Neagu nu a evoluat la capacitatea maximă.

Sunt obosită, sunt destul de rău din punct vedere fizic, iar la ultimele 3-4 meciuri am avut dureri mari la genunchi. Acum urmează o perioadă de pauză. Psihic sunt dezamagită de acest rezultat. Este cel mai slab turneu la care am participat, cu o singură victorie” , a spus Cristina Neagu.

Apoi, Cristina Neagu a făcut o comparaţie între fostele sale colege de la prima reprezentativă şi noua generaţie a României.

Să fim realişti, nu ne putem ascunde după deget, diferenţa este destul de mare. Cu aceste jucătoare mergem la drum, dar ţine de fiecare, de cum te antrenezi, de atitudine, de inteligenţa de joc. Sunt mai mulţi factori care fac jucătoarele mai bune. Cred că fiecare trebuie să îşi facă o analiză şi să muncească mai mult. Nu este de ajuns să fii la naţionala, ci trebuie să fii bun pentru ca echipa să performeze. Pentru mine, acest turneu preolimpic înseamnă mult şi trebuie să avem o echipă competitivă în cel mai scurt timp.

Contează mult şi atitudinea. Unele jucătoare ar trebui să fie conştiente că nu e de ajuns doar să vină la naţională. Nu e asta cea mai mare realizare, ci ceea ce fac de acum încolo. Acum mulţi ani, când veneai la naţională, dacă reuşeai sa ajungi, abia îţi găseai locul, atât de mare era concurenţa.

Acum, baza de selecţie nu a fost atât de mare, li s-a dat şansa unor fete, dar mi se pare că unele dintre ele se comportă ca şi cum au cine ştie ce realizări doar pentru ca au ajuns aici. Să lase capul în pământ, sa muncească mai mult fiindcă nu au realizat nimic. Ca să ajungem să ne batem pentru o medalie trebuie sa arătam altfel.

Suntem câteva jucătoare în echipa asta care am muncit în acest ciclu preolimpic de 5 ani, ne-am sacrificat şi îmi doresc sa ajungem la Jocurile Olimpice. Nu suntem multe fete de peste 30 de ani, dar unele fete ar trebui să muncească mai mult. Altfel, vom arăta ca la acest Euro, iar eu chiar nu cred ca România este o echipă care poate obţine doar o victorie la un turneu final. România are o istorie în handbal şi ar fi păcat să nu ajungem acolo unde ne este locul”, a spus Cristina Neagu.

Burcea: „Rezultatul este o consecinţă a ce s-a întâmplat în ultimii ani”

La rândul lui, selecționerul Bogdan Burcea a declarant că Rezultatul este o consecinţă a ce s-a întâmplat în ultimii ani

Rezultatul este o consecinţă a ce s-a întâmplat în ultimii ani la echipa naţională şi în handbalul feminin românesc. Putem lua bun faptul că nişte jucătoare au avut oportunitatea să se exprime, să capete mai multă încredere.

Trebuie să privim către viitor, trebuie făcut ceva faţă de fetele tinere. Trebuie să ajutăm ca ele să poată continua, putem privi spre viitor cu încredere. Există fete care pot susţine rezultatele echipei naţionale.

Handbalul feminin românesc a hrănit România mulţi ani cu rezultat, dar trebuie să recunoaştem că, cel puţin la acest European, nu am reuşit, iar neinspiraţia ne-a văduvit de rezultate.

Am încercat din răsputeri. Că voi fi eu sau altcineva la naţională, putem oferi soluţii. Personal, nu aş abandona echipa, nu mă dau la o parte. Dar putem oferi concluzii corecte despre ce ar trebui să facem pe viitor.

Turneul preolimpic şi calificările trebuie considerate obiective intermediare. Handbalul românesc şi naţionala trebuie restructurate. Trebuie făcută o strategie urgent.

Trebuie să fim realişti, nu suntem, ne scufundăm. Nu contează rămânerea mea la naţională, nu asta e important, ci se va face în următoarea perioadă. Putem face doar să redresăm corabia, important este ce vom face de acum încolo„, a declarat selecționerul Bogdan Burcea.

România a încheiat Euro 2020 pe locul 12, aceasta fiind cea mai slabă clasare din istoria participărilor la turneul final european.

Rezultatele României la Campionatul European: România – Germania 19-22, România – Polonia 28-24, România – Norvegia 20-28, România – Croația 20-25, România – Ungaria 24-26, România – Olanda 24-35.

Citește și Se cer demisii după Europeanul de handbal: “Dedu este un incompetent. Burcea nu mai are ce căuta la națională”

 

cristina neagurezultatehandbalcampionatul european