VIDEO | Edi Iordănescu, mesaj clar pentru elevii săi înaintea meciului cu Clinceni: „Aici merge doar cu 100%!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 24 septembrie 2021, ora 12:48,
Edi Iordănescu
Edi Iordănescu

Tehnicianul FCSB-ului a susținut conferința de presă premergătoare duelului cu Academica Clinceni, din runda a 10-a a Ligii 1!

FCSB primește vizita codașei din Liga 1, iar elevii lui Edi Iordănescu își doresc să facă cât mai repede uitat duelul din Cupa României, câștigat în cele din urmă împotriva echipei din eșalonul al treilea, CS Hunedoara, scor 5-3. Antrenorul roș-albaștrilor a declarat că nu mai acceptă jumătăți de măsură de acum înainte și speră ca jucătorii săi să fi înțeles mesajul transmis zilele trecute.

„Suntem în fața unui nou joc important, mai ales că punctele puse în joc sunt capitale pentru noi, având în vedere diferența de puncte față de locurile fruntașe. Venim după o deplasare grea, o noapte pierdută și un joc mai lung decât ne așteptam. Nu există jocuri ușoare, aș fi un amator dacă aș spune asta.

Clinceni are un nou antrenor, va fi o altă determinare acum. Sunt foarte mulți jucători la Clinceni care anul trecut au jucat în play-off, trebuie să fim în gardă. Concluzia mea este că la Hunedoara am avut o mentalitate duplicitară: 60 de minute am jucat ce se recomanda, după care ne-am gândit că putem să jucăm și fără responsabilitate, iar fotbalul a demonstrat că te pedepsește. Mi-aș fi dorit ca lucrurile să se termine mai repede, nu s-a întâmplat, iar echipa trebuie să demonstreze că a înțeles mesajul meu.

Cine crede că reușește să facă față la pretențiile pe care eu și clubul le avem greșește! Aici merge doar cu 100%, sunt convins că ei au înțeles mesajul meu. Cât timp suntem atât de fragili din punct de vedere mental, nu vom reuși să ne îndeplinim obiectivele. Mie mereu mi-a plăcut să lucrez cu jucători tineri, însă ei trebuie să arate că mă înțeleg. Când ai obiectiv titlul, e greu să aștepți după jucătorii tineri. Cu toate acestea, eu voi susține tinerii în continuare.”, a declarat Edi Iordănescu.

Citește și GIGI BECALI, GATA SĂ TREACĂ PESTE DECIZIA LUI EDI IORDĂNESCU! JUCĂTORUL PE CARE NU-L MAI VREA LA ECHIPĂ

realitateaedi iordanescudeclaratiifcsbliga 1