VIDEO | Ianis Hagi a vorbit despre interesul lui Mourinho. „Mintea mea este la Rangers”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 24 septembrie 2021, ora 20:37,
IANIS HAGI/Foto: Profimedia
IANIS HAGI/Foto: Profimedia

Revenit după perioada de carantină impusă după infectarea cu Covid-19, Ianis Hagi a fost în centrul atenţiei presei din Scoţia. Românul a comentat cu eleganţă zvonurile cu privire la interesul lui Jose Mourinho pentru un transfer la AS Roma.

Hagi a fost prezent la ultima conferinţă de presă a celor de la Rangers şi le-a transmis jurnaliştilor într-o engleză impecabilă că nu este cu gândul la vreun transfer. Presa din Italia a raportat că Jose Mourinho l-ar fi aşezat pe mijlocaşul român în fruntea listei de transferuri pentru perioada de mercato din iarnă.

”Acum mă gândesc la meci și sunt concentrat la maxim pentru a-mi îmbunătăți jocul la Rangers. Simt că am progresat foarte mult atât ca jucător cât și din punct de vedere tehnic, am adăugat multe jocului meu și încă mai am multe de adăugat. Nu este momentul să vorbim despre un transfer, perioada de transferuri tocmai s-a încheiat. Avem un meci acum, altul peste cinci zile, apoi pauza internaţională, mintea mea este aici. Sunt concentrat la indicațiile antrenorului, pentru a deveni mai bun” – a spus Hagi jr.

Mijlocaşul român a vorbit şi despre cele două săptămâni de carantină impusă după infectarea cu Covid-19.

”Perioada în care am stat în izolare a fost una extrem de dificilă din punct de vedere mental. A fost destul de dificil să-mi privesc colegii jucând, fără să am posibilitatea de a-i ajuta. Mă bucur enorm că am revenit alături de Rangers. O spun mereu. Fotbalul este mai bun cu suporterii în tribune. Simt ca o presiune care vine din tribune și asta mă face să dau mai mult în timpul meciurilor. Îmi face plăcere să joc pe Ibrox și mă bucur de fiecare dată când suporterii ne urmează atunci când jucăm în deplasare”, a mai spus Ianis Hagi.

CITEŞTE ŞI: IANIS HAGI LA AS ROMA! SUMA PE CARE SUNT DISPUŞI SĂ O ACHITE ITALIENII PENTRU TRANSFER

 

ianis hagideclaratiirangersas romascoțiamourinhotransfergerrard