VIDEO | „Puștiul teribil” al lui Gheorghe Hagi, irezistibil! Gol-record marcat în stilul „Messi”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 13 septembrie 2021, ora 20:47,
Gică Hagi
Gică Hagi

Farul Constanța a făcut scor cu Academica Clinceni. Dobrogenii au învins cu 5-0 și au urcat pe locul patru în Liga 1, după opt runde disputate.

Dacă omul meciului a fost Jefte Betancor, autor al unui hat-trick, finalul jocului i-a aparținut, cu siguranță, puștiului Enes Sali, care a luat ochii fanilor prin golul extraordinar marcat în minutul 85.

Aflat la mijlocul terenului, ușor în banda stângă, noua senzație a fotbalului românesc a făcut slalom printre jucătorii adverși, care au fost pe post de jaloane, și l-a executat printr-o ”scăriță” pe Păun, portarul ilfovenilor.

După ce a făcut instrucție cu fundașii Academicii, Sali s-a dus la margine să celebreze cu Gheorghe Hagi, pe care l-a îmbrățișat. La numai 15, 6 luni și 21 zile, mijlocașul ofensiv a devenit cel mai tânăr marcator din istoria Ligii 1.

”E o onoare să intru pe teren pentru Mister (n.r. Hagi). Îmi place să driblez, de mic iubesc să fac asta. Țelul meu e să câștigăm cât mai multe meciuri. Se poate orice, trebuie să avem încredere în noi!”, a declarat Enes Sali, la finalul partidei.

Enes Sali, sursa foto: captura digisport.ro

Născut pe 23 februarie 2006, în Canada, Enes Sali și-a început cariera la Woodbridge, în țara natală, și trecut pe la ”La Masia”, celebra academie a celor de la FC Barcelona, iar în 2018 a ajuns la Academia Hagi. Acesta deține și cetățenie română.

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | FARUL, INSTRUCȚIE „ACADEMICĂ”! BETANCOR, EROU PENTRU GAZDE ȘI GOLGHETER AL LIGII 1

farulgol senzationalliga 1enes saligheorghe hagirealitatea