Yannick Alexandrescu a fost eliminat în sferturile turneului juniorilor la Roland Garros

Tânărul tenisman român Yannick Theodor Alexandrescu a pierdut, joi, meciurile susținute în sferturile de finală ale probelor de simplu și de dublu ale juniorilor, la turneul de Mare Șlem de la Roland Garros.
Alexandrescu, desemnat cap de serie numărul șapte la simplu, a fost învins în sferturi de germanul Niels McDonald cu 7-5, 6-2, după o oră și 14 minute.
La dublu, în sferturi, Alexandrescu și japonezul Ryo Tabata, favoriții numărul patru, au cedat cu 3-6, 4-6 în fața perechii Oliver Bonding (Marea Britanie)/Jagger Leach (SUA), cap de serie numărul opt, după 53 de minute.
La dublu junioare, Maia Burcescu și sârboaica Luna Vujovic au fost învinse în sferturile de finală de gemenele cehe Alena și Jana Kovackova, favoritele numărul trei, cu 6-7 (1/7), 6-1, 10-3, după o oră și 17 minute.