Sporturi· 3 min citire

Zi importantă pentru bobul românesc la JO! Care a fost primul rezultat al tricolorilor pe pista de la Beijing

Andreea Grecu, sursă foto: Profimedia

Andreea Grecu, sursă foto: Profimedia

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 14 feb. 2022, 13:05

România a avut reprezentanți la start în două probe aflate în programul zilei de astăzi din cadrul competiției care se desfășoară în China. 

Prima a intrat în scenă Andreea Grecu aflată după primele două manșe de duminică pe poziția a 9-a, în clasamentul concursului de monobob, aflat în premieră printre probele unei ediții a Jocurilor Olimpice de iarnă. Din păcate pentru sportiva noastră, manșa a treia a coborât-o trei poziții în ierarhia intermediară după ce timpul său a fost de 1:06.46, cel mai slab dintre toate cele patru coborâri ale româncei. Ultima evoluție nu a schimbat cu nimic locul ocupat de Andreea care a rămas a 12-a la linia de finish. Medalia de aur a fost câștigată de americanca Kaillie Humphries, urmată de conaționala sa, Elana Meyers Taylor și de canadianca Christinei de Bruin.

Astăzi în competiție va intra și echipajul masculin de bob 2 persoane format din Tentea Mihai Cristian și Daroczi Nicolae Ciprian, care au programate astăzi primele două manșe ale întrecerii în care sunt înscriși.

Zi importantă pentru bobul românesc la JO! Care a fost primul rezultat al tricolorilor pe pista de la Beijing – poza 1

Sursă foto: Profimedia

CITEȘTE ȘI -->> Pentru Gigi Becali nu mai contează banii: ,,Pentru ce să fac eu lăcomie? Toate trec”

Cealaltă probă în care s-au acordat medalii în această dimineață a fost cea de dans din cadrul concursului de patinaj artistic acolo unde titlul olimpic a fost obținut de francezii Gabriela Papadakis și Guillaume Cizeron. De 4 ori campioni mondiali și de cinci ori câștigători la CE, cei doi și-au trecut în premieră în palmares medalia de aur la JO. Cu un total de 226, 98 de puncte ei i-au depășit pe rușii Victoria Sinițina și Nikita Kațalapov, în timp ce americanii iar americanii Madison Hubbel și Zachary Domohue au luat bronzul.

Mâine începe și competiția feminină cu programul scurt. La start va fi și campioană europeană Kamila Valieva, cea care a fost descoperită pozitiv după un control antidoping efectuat în urmă cu o lună și jumătate iar participarea sa în proba indviduală a fost pusă sub semnul întrebării. Între timp, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne s-a pronunțat în cazul sportivei de doar 15 ani

"Instanța a stabilit ca sportiva să beneficieze de circumstanțe excepționale, deoarece are sub 16 ani. Prin urmare, ea este o persoană aflată sub protecție, potrivit WADA. Regulile antidoping Usada și codul WADA nu spun nimic despre suspendările provizorii impuse persoanelor aflate sub protecție. Aceste reguli prevăd sancțiuni mai blânde în cazul persoanelor aflate în protecție", a fost comunicatul forului din Elveția. 

CITEȘTE ȘI -->> VIDEO | Spectacol în fața a 70.000 de sepctatori! Cine este noua câștigătoare a Super Bowl-ului din NFL

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News