Christian Eriksen nu mai poate juca în Serie A: ,,Doar atunci va mai putea evolua pentru Inter”
Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 23 iulie 2021, ora 11:33,
Viitorul în fotbal al lui Christian Eriksen este unul incert, după episodul de coşmar prin care a trecut la meciul Danemarca – Finlanda, de la Campionatul European.
După ce i-a fost montat un defibrilator care îi monitorizează ritmul cardiac, oficialii din Serie A nu îi mai permit mijlocaşului să evolueze în fotbalul italian.
Francesco Braconaro, şeful comitetului medical din cadrul Federației Italiene de Fotbal, spune că Eriksen va mai putea juca fotbal la Inter dacă acel dispozitiv îi va fi înlăturat, iar toate lucrurile vor fi în regulă.
,,Nu putem să-i dăm drept de joc pentru nicio competiție oficială din Italia. Dacă acel dispozitiv va fi îndepărtat, iar el își va putea relua activitatea fără niciun pericol și fără restricții, doar atunci va putea juca din nou pentru Inter.” a declarat Francesco Braconaro, potrivit Football-Italia.