Ciclism: Tadej Pogacar a câştigat pentru prima dată Turul Italiei. În ultima etapă s-a impus Tim Merlier

Articol de Dan Istratie - Publicat duminică, 26 mai 2024, ora 20:35,
ciclism
ciclism

Slovenul Tadej Pogacar (UAE Emirates) a triumfat, duminică, în Turul Italiei, după a 21-a etapă câştigată la sprint de Tim Merlier, la Roma, relatează L’Equipe.

Este al treilea mare tur al slovenului, după cele două tricouri galbene din Turul Franţei, din 2020 şi 2021.

Tadej Pogacar a câştigat ediţia a 107-a a Giro d’Italia la prima sa participare, potrivit Le Figaro. Ciclistul sloven de la echipa UAE a dominat competiţia cu şase victorii de etapă – tot atâtea câte a obţinut Eddy Merckx în 1973 – şi cu un decalaj nemaiîntâlnit de 59 de ani faţă de al doilea clasat în ierarhia generală, columbianul Daniel Martinez, pe care l-a devansat cu 9 min 56 sec. Geraint Thomas a completat podiumul.