Dinu Gheorghe, despre strategia lui Dan Șucu: „Rapidul trebuia să își spună un semn de întrebare atunci!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat miercuri, 01 mai 2024, ora 17:23,
Dinu Gheorghe
Dinu Gheorghe

Rapid are parte de un play-off de coșmar, cu doar un punct acumulat după 7 etape. Giuleștenii se mai confruntă și cu probleme la nivelul băncii tehnice, dar și la nivelul administrativ.

Dinu Gheorghe a vorbit despre situația formației bucureștene. Fostul președinte al Rapidului a comentat strategia patronului Dan Șucu.

„Rapidul trebuia să își spună un semn de întrebare atunci!”

„Este un lot de locurile 5-6. Să ne mai lase și cu transferurile pe care le-au făcut ei? Păi, tu-l iei pe Krasniqi, de care CFR nu mai știa cum să scape? Sau jucătorii de la FCSB?

Primul semnal a fost tras de Gigi Becali. A spus că renunță la jucători foarte ușor. Rapidul trebuia să își spună un semn de întrebare atunci.

Poate Gigi Becali are dreptate. Jucătorii veniți de la FCSB nu au însemnat nimic pentru Rapidul actual”, a transmis Dinu Gheorghe, pentru Digi Sport.

rapiddinu gheorghe