Dorința expresă a adversarei Simonei Halep de astăzi! Rugămintea adresată lui Rafael Nadal

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 04 mai 2022, ora 10:19,
Ons Jabeur este ca și Rafael Nadal fană a lui Real Madrid
Ons Jabeur este ca și Rafael Nadal fană a lui Real Madrid

Tunisianca este mare fană a celor de la Real Madrid și ar vrea să meargă pe Santiago Bernabeu la meciul de diseară cu Manchester City alături de Rafael Nadal. 

Spaniolul a fost prezent pe mitica arenă din capitala Spaniei la partida cu Espanyol din weekendul trecut, meci în urma căruia trupa blanco și-a asigurat un nou titlu de campioană. Astăzi, madrilenii vor lupta pentru prezența în finala Ligii Campionilor după o pauză de 4 ani. În 2018, Realul a cucerit trofeul chiar după o finală cu Liverpool, adversar peste care ar putea da și în acest an în ultimul act. Pentru a ajunge să joace cu trofeul pe masă, trupa lui Ancelotti trebuie să treacă de Manchster City după ce englezii s-au impus în tur cu 4-3. Jabeur s-ar bucura dacă prezența sa la turneul de la Madrid ar coincide și cu o vizită pe Santiago Bernabeu.

„Totul este atât de special aici, mai ales într-un oraș care îmi place atât de mult. Real Madrid a câștigat La Liga zilele trecute, așa că poate a venit și momentul meu.  Am vrut să merg cu Rafa la meciul cu Espanyol de duminică. Din păcate însă, nu m-a invitat.

Rafael Nadal a fost prezent pe Santiago Bernabeu la meciul cu Espanyol, Sursă foto: Profimedia

CITEȘTE ȘI –>> FOTO | Imagini spectaculoase cu cea mai cunoscută jucătoare de tenis de masă din România! Cum se pregătește pentru vacanță Bernadette Szocs

Așa că o să pun problema în felul următor: Rafa, dacă ai un bilet în plus, sau două, trei pentru că antrenorul meu și soțul meu vor și ei să meargă, poți vorbi la organizarea turneului să ne programeze meciurile în același timp. Astfel, putem merge împreună să o susținem pe Real Madrid contra lui Manchester City. Au nevoie de mine, de sprijinul meu. Hala, Madrid!”, a fost reacția amuzantă a lui Ons Jabuer în interviul acordat Eurosport după victoria din turul precedent. 

Iar rugămintea se pare că i-a fost ascultată de organizatorii turneului. Meciul contra Simonei Halep se va juca de la ora 13.00 așa că sportiva de 27 de ani va avea suficient timp să ajungă și pe Santiago Bernabeu. Ea poate să se bucure de spectacolul Ligii Campionilor alături de Rafael Nadal, pentru că meciul ibericului a fost programat la o oră care să îi permită spaniolului să ajungă și el pe stadion. Întâlnirea contra sârbului Kecmanovic va avea loc în jurul orei 17.00.

După ce ieri, Bianca Andreescu a spus adio turneului de la Madrid, nici Emma Răducanu nu a avut mai mare noroc în aceeași fază a competiției. Ea a cedat în optimi în fața Angelinei Kalinina în trei seturi, scor 2-6, 6-2, 4-6. Astfel, britanica de origine română a ratat o confruntare în sferturi cu elvețianca Jil Teichmann.

jabeurreal madridNadalmanchester citydorintasantiago bernabeu