Edi Iordănescu, explicații pentru refuzul de a comenta la „cald” Supercupa: „Nu este foarte uşor”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 11 iulie 2021, ora 11:29,
Edi Iordănescu
Edi Iordănescu

CSU Craiova a câștigat Supercupa României, după ce a învins pe CFR Cluj, scor 4-2, după loviturile de departajare și 0-0 în timpul celor 90 de minute de joc.

În meciul disputat pe cel mai mare stadion din țară, pentru olteni, primii care au executat, au marcat de la punctul cu var Gustavo, Găman, Cicâldău, Markovic, în timp ce pentru ardeleni au punctat Rodriguez, Costache, iar Păun și Omrani au ratat.

În tribunele Arenei Naționale a fost și Edi Iordănescu, cel care a asistat la înfrângerea echipei cu care a fost campion la sfârșitul sezonului trecut. Fostul antrenor al clujenilor a explicat de ce nu a putut să vorbească imediat după ultimul fluier, ci doar a doua zi. De asemenea, acesta a mai dat detalii despre cum a decurs colaborarea cu ardelenii la ultima sa experiență în Gruia.

CFR Cluj – CSU Craiova, sursa foto: Universitatea Craiova/Facebook

„Nu este foarte uşor să vorbesc. Profit de ocazia că sunt aici şi vreau să spun că i-am refuzat pe colegii tăi, nu m-am simţit confortabil să vorbesc. Îmi cer scuze. Recunosc că nici acum nu îmi este foarte uşor să vorbesc pentru că s-a încheiat o colaborare foarte recent, am avut o perioadă extraordinară pentru mine şi pentru club, cu două trofee.

Totuşi, sunt amintiri proaspete de acolo şi, în momentul de faţă, este un alt început pentru echipă, cu altă conducere tehnică, cu Marius Şumudică şi eu le urez baftă, dar nu mi-e uşor să comentez.

Edi Iordănescu

Nu e vorba de o rană, pentru că au fost lucruri frumoase, dar nu am găsit calea pentru o continuitate. Au fost lucruri frumoase, dar acum e o nouă perioadă pentru ei. Am fost la meci pentru că era un joc cu trofeul pe masă între două echipe care şi anul acesta se vor lupta la titlu”, a declarat Edi Iordănescu, pentru Digi Sport.

CITEȘTE ȘI –>> SUSPANS PÂNĂ ÎN ULTIMA CLIPĂ! CSU CRAIOVA, NOUA SUPERCAMPIOANĂ A ROMÂNIEI!

craiovacfr clujedi iordanescurealitateaarena nationalasupercupa romaniei