Efectul venirii lui Rednic la Dinamo: „Sunt mai uniţi jucătorii decât înainte. Nu e dur, e un antrenor diplomat!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 23 octombrie 2021, ora 20:54,
Sursă foto:  Profimedia Images, credit- BELGA PHOTO JOHN THYS
Sursă foto: Profimedia Images, credit- BELGA PHOTO JOHN THYS

Tehnicianul în vârstă de 59 de ani a revenit în Ștefan cel Mare în speranța că va reuși să salveze clubul și în acest sezon!

Mircea Rednic a fost adus ca un adevărat salvator al clubului din Ștefan cel Mare, însă presiunea locului din clasament și a rezultatelor dezastruoase au făcut ca antrenorul să aibă parte și de primii contestatari. În ciuda zvonurilor apărute, potrivit cărora în vestiarul lui Dinamo au fost mai multe conflicte, Iuliu Mureșan a calmat situația și a negat orice fel de informație de acest fel.

Directorul sportiv al clubului a ținut să laude schimbările aduse la echipă odată cu venirea „Puriului” și crede că alb-roșii au devenit mult mai uniți în ultima perioadă. Totodată, Mureșan a enumerat capitolele la care „câinii” au progresat în ultima perioadă, dar a anunțat și alte transferuri la Dinamo.

„Nu a intrat în conflicte cu jucătorii, gestionează foarte bine jucătorii şi lotul. Sunt mai uniţi jucătorii decât înainte şi conţinutul antrenamentelor este mai bun. Nu, nu e dur, e un antrenor diplomat. Ştie şi să antreneze bine, dar ştie şi să se comporte cu jucătorii şi să le menţină acel stres pozitiv.

Citește și TOMAS VESTENICKY VREA SĂ RUPĂ PLASELE ÎN LIGA 1! RAPID, PRIMA „VICTIMĂ”: „NU ȘTIU SĂ MUȘC, ȘTIU SĂ DAU GOLURI!”

Eu deja văd o creştere în jocul echipei. E o organizare mai bună, un ritm mai bun. Mai vrea să mai aducă jucători, a fost un post pe care nu am reuşit să îl acoperim, cel de fundaş dreapta. În atac se vede clar că ne trebuie jucători, avem atacanţi, dar ne trebuie atacanţi care dau gol, nu să le scrie pe ecuson ‘atacant’.

Pe lângă Mirko (n.r. – Ivanovski), de care suntem mulţumiţi, l-am adus pe un atacant, Tomas (n.r. – Vestenicky), şi chiar i-a venit cartea verde. Vor avea drept de joc. Am adus un mijlocaş, care îmi place foarte mult, l-a adus Mircea Rednic pe Espinosa.  Acum li se cer jucătorilor ritm de antrenament, care e necesar la o echipă de Liga 1, în sfârşit”, a declarat Iuliu Mureșan pentru Telekom Sport.

Citește și VIN AJUTOARELE LA DINAMO: „SE VA SFĂTUI CU REDNIC. VA FI ALĂTURI DE ECHIPĂ TOT TIMPUL!”

realitateadinamomircea rednicdeclaratiiiuliu mureșanliga 1