Experiențele lui Daniel Popa în Coreea de Sud: „Erau feluri de mâncare pe care nici nu puteam să le privesc!”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat luni, 14 noiembrie 2022, ora 23:59,
Daniel Popa a jucat în 15 dintre cele 16 meciuri ale Chindiei în Superligă, marcând de 4 ori
Daniel Popa a jucat în 15 dintre cele 16 meciuri ale Chindiei în Superligă, marcând de 4 ori

Daniel Popa a revenit la Chindia în această vară, după ce i-a expirat împrumutul la formația sud-coreeană Daejeon Hana Citizen, la care a jucat 6 partide.

Dar n-am avut curaj să încerc unele mâncăruri, nici măcar să le privesc”, recunoaște Daniel Popa

Este vorba, de fapt, de al treia „mandat” al jucătorului născut la Pietroșița la echipa din Târgoviște. Prima dată a adunat 31 de meciuri între 2014 și 2016, după care a strâns alte 59 între 2020 și martie 2022.

Experiența în Coreea de de Sud a fost interesantă poentru juctori, dar nu ascunde că au fost și aspecte care l-au deranjat.

În primul rând m-au surprins oamenii. Oamenii erau foarte buni, încercau să te ajute. Dacă mergeai pe stradă și îți pierdeai portofelul, în același loc îl găseai, nu punea nimeni mâna pe el.

Pe plan sportiv pot spune că pregătirea fizică era pe primul plan. La început mi-a fost foarte greu, dar după o lună de zile eram printre primii la alergare, aveam o capacitate bună de efort.

Mâncarea pot spune că a fost bună, nu am încercat prea multe preparate de la ei, dar în schimb am avut de unde să mănânc mâncare europeană.

Eu n-am încercat mâncăruri aparte, dar erau raci, care mie nu-mi plac, erau șerpi, erau viermi… mai erau și altele, dar n-am avut curaj să le încerc, ba nici măcar să le privesc”, a povestit Popa la PRO Arena.

Daniel Popa a jucat în 15 dintre cele 16 meciuri ale Chindiei în Superligă, marcând de 4 ori, în meciurile cu FCSB (scorul final 2-3, în Etapa a 5-a, în deplasare), Petrolul (2-3, în Etapa a 8-a, pe teren propriu), Rapid (2-1, în Etapa a 12-a, pe teren pripriu) și FC Botoșani (2-2, în Etapa a 16-a, pe teren propriu).

daniel popasuperliga