Gheorghe Hagi are planuri mari la Farul Constanța! Ce obiectiv are „Regele” în acest sezon

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 08 septembrie 2021, ora 19:11,
Gica Hagi
Gica Hagi

Formația de la malul mării are un debut de sezon foarte bun, astfel că ocupă locul 5 în clasament, cu 12 puncte acumulate în primele 7 etape!

Farul Constanța are doar un eșec în acest sezon, iar revenirea lui Gică Hagi pe banca tehnică a schimbat radical fața grupării constănțene. Întrebat despre obiectivul principal al clubului în această ediție de Liga 1, oficialul echipei, Ciprian Marica, a dezvăluit că ocuparea unui loc de play-off reprezintă principala misiune a „Regelui” în stagiunea curentă.

 „Eu cred că suntem pe drum cel bun. Sunt foarte multe lucruri de schimbat, de îmbunătățit, pentru că pretențiile și aspirațiile sunt mult mai mari. Cred eu, că ceea ce reușește să facă Gică este impresionant într-un timp foarte scurt.

Sunt mai mult decât bucuros de drumul pe care am pornit și sper că în cel mai scurt timp să creștem din toate punctele de vedere. Atunci când am discutat cu Gică Hagi a contat foarte mult ca el să se întoarcă, a fost una dintre temele discuției. Dacă aș spune că nu ne-am gândi la play-off în acest sezon, aș minți, sigur ne gândim”, a declarat Ciprian Marica, conform GSP.ro.

Citește și SURPRIZĂ URIAȘĂ ÎN AMICALUL DE GALĂ FARUL – GALATASARAY! FINALUL MECIULUI, DE POVESTE

farulciprian maricadeclaratiigheorghe hagiliga 1realitatea