FC Farul Constanța· 2 min citire

Gică Popescu este impresionat de Denis Alibec: „Asta vine din poftă, vine din motivație!” - Ce a spus fostul internațional român!

Denis Alibec

Denis Alibec

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 7 oct. 2022, 17:24

Denis Alibec a renăscut odată cu revenirea la Farul Constanța în acest sezon. Atacantul își aduce aportul ofensiv aproape la fiecare meci pe care îl joacă.

Gică Popescu, fostul internațional român, a vorbit despre atacantul Farului. Iată ce a spus despre Alibec.

„Eu nu l-am văzut pe Alibec alergând atât de mult cum aleargă la noi niciodată!”

„E a doua oară când Alibec descalecă la Farul și are evoluții extraordinare. Nu ține oare de antrenor? Nu ține de capacitatea antrenorului de a motiva jucătorii? Pentru că întotdeauna când a venit la noi, a jucat bine.

Și nu doar că joacă și marchează...eu nu l-am văzut pe Alibec alergând atât de mult cum aleargă la noi niciodată! Nici la CFR, unde Dan Petrescu e superpretențiios când e vorba de efortul fizic, nu l-am văzut nici la echipa națională să facă asta. La noi, aleargă la fel de mult ca un mijlocaș.

Asta vine din poftă, vine din motivație. De ce oare în altă parte nu a avut motivație? Că nu joacă pe un stadion de 20.000 de spectatori, sperăm să îl avem în curând la Constanța, dar deocamdată nu îl avem”, a declarat Gică Popescu, conform celor de la Orange Sport.

În 8 meciuri în acest sezon, Denis Alibec a marcat 5 goluri și a oferit un assist.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din FC Farul Constanța