România a fost învinsă de Tonga cu 43-38 în Cupa Națiunilor

Articol de Gabriel Ion - Publicat vineri, 06 noiembrie 2026, ora 23:30,
România – Tonga 38-43
România – Tonga 38-43

Reprezentativa României a fost învinsă de Tonga, cu scorul de 43-38 (22-17), vineri seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din Capitală, într-un meci din Cupa Națiunilor, turneu organizat de World Rugby.

Următoarele meciuri sunt cu Statele Unite și Canadei

”Stejarii” au început bine și au condus cu 7-0, după eseul lui Simionescu, dar apoi Tonga a preluat controlul și echipa României a fost între permanentă cursă de urmărire.

Meciul a fost unul spectaculos, cu 12 eseuri, câte șase de fiecare parte.

Pentru România au reușit încercări Marius Simionescu (6), Iulian Hartig (26), Tudor Butnariu (36), Logan Weidner (50) și Gheorghe Gajion (65, 80), doar patru transformate, de Alin Conache (7, 51), respectiv Gabriel Rupanu (66, 80+1).

Eseurile oaspeților au fost semnate de Veikoso Poloniati (9), Taniela Filimone (16), John Tapueluelu (20), Anzelo Tuitavuki (42), Efitusi Maafu (56) și Tomaakino Taufa (71), Patrick Pellegrini a transformat cinci dintre ele (17, 21, 43, 57, 72), marcând și dintr-o lovitură de pedeapsă (41).

Naționala României va mai disputa două meciuri la București în această competiție, urmând să înfrunte echipele Statelor Unite (14 noiembrie) și Canadei (20 noiembrie).

realitatearealitatea.net