Scenariul tot mai des vehiculat pentru Liga 1 și Liga 2: „Nu se anunță acum pentru a fi interesant până la final”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 19 iulie 2020, ora 11:57,
gino-iorgusescu-răzvan-burleanu-lpf-și-frf-despre-liga-1
gino-iorgusescu-răzvan-burleanu-lpf-și-frf-despre-liga-1

FRF și LPF încearcă să găsească soluții pentru încheierea acestui sezon competițional, perturbat tot mai mult de apariția mai multor cazuri de coronavirus în rândul echipelor din Liga 1 și Liga 2. 

Iar Gabi Balint vine cu o variantă care va mulțumi pe toată lumea într-o perioadă deloc ușor de gestionat pentru șefii fotbalului românesc.

„Eu cred 99 la sută că nu va retrograda nicio echipă! S-au făcut niște greșeli și la federație, mă refer la cazul FCSB cu suspendarea lui Vlad. Federația a greșit, a și recunoscut în anumite cercuri, de aceea nu va retrograda Dinamo în niciun fel!„, a declarat fostul mare internațional la Digi Sport.

Iar acesta crede că mesajul transmis de oficialii LPF de continuare a competiției interne are doar darul de menține suspansul până la final.

Am discutat cu niște oameni și e posibil să urce 3 sau chiar 4 echipe din Liga 2. Așa nu o să fie nimeni nedreptățit, nu va mai da nimeni în judecată, nu se va supăra nimeni. Nu se mai face niciun baraj. Să fie și Rapidul în Liga 1!”, a precizat Gabi Balint.

CITEȘTE ȘI –>> Prima reacție a lui Adi Mihalcea după ce s-a despărțit de Dinamo: “De asta m-a demis Negoiță”

gabi balintliga 1LPFscenariufrf