Pandemia de coronavirus a lovit din plin și Liga 1. În această perioadă, FCSB este formația cea mai afectată.
În condițiile în care vicecampioana României are doar doi jucători vaccinați, lotul este decimat de oameni care au fost depistați pozitiv cu COVID-19. Cele mai importante nume sunt cele ale antrenorului Edi Iordănescu sau a unor jucători precum Iulian Cristea, Răzvan Oaidă sau Andrei Cordea, înaintea meciului cu CS Mioveni, din etapa a 12-a.
La polul opus se aflăt CSU Craiova, o altă formație care se luptă pentru pozițiile din vârful clasamentului. Sorin Cârțu, președintele oltenilor, a anunțat că aproape toți elevii lui Laurențiu Reghecampf sunt vaccinați, excepție fiind unul singur.