Primele declarații ale lui Sorin Cârțu ca președinte ales al Universității Craiova: „Am luat totul ca pe un gest de recunoștință”

Sorin Cartu
Sorin Cârțu a fost ales președinte al Universității Craiova pentru un mandat de 2 ani. La scrutin au luat parte 1.256 dintre cei 4.107 abonați pe care îi are clubul oltean. Cârțu a fost singurul candidat și a primit 1.232 de voturi, celelalte 24 fiind anulate.
Sorin Cârțu recunoaște că și-ar fi dorit să fie mai mulți candidați la șefia clubului
Va fi al doilea mandat consecutiv al lui Cârțu, primul având tot o durată de 2 ani, dar cu deosbirea că în 2019 a fost numit, nu ales. „Suntem după o zi cât se poate de împlinită, victoria de aseară (n.r. – 3-2 cu liderul CFR Cluj) a adus o mare bucurie tuturor, chiar dacă a fost obținută în minutul 95 sau 96.
În ceea ce mă privește, sunt într-o veche și nouă postură... nouă mă refer la modul în care am fost învestit în această funcție după aceste alegeri. Suntem un club pionier în acest proces.
Totul s-a făcut la vedere, a fost transparență maximă, iar cei din club consideră alegerile o reușită și din punctul de vedere al procentului de participare. Am fi vrut să fie mai mulți candidați, dar nu a fost vina nimănui... criteriile impuse erau cât se poate de pertinente, mă refer că nu erau imposibile.
Și pentru mine a fost o surpriză că am fost singurul candidat, mă așteptam să am ceva concurență. Eu mi-aș fi dorit să am contracandidați. Dar am luat totul ca pe un gest de recunoștință pe care eventualii candidați l-au avut față de mine, față de tot ce am reprezentat și reprezint pentru orașul Craiova”, a declarat Sorin Cârțu.
Sorin Cârțu vrea să câștige titlul în următorul mandat la șefia Universității Craiova
Vechiul și noul președinte al Universității Craiova nu a găsit o explicație pentru care au votat atât de puține persoane la scuritnul care a avut loc cu ocazia meciului cu CFR Cluj. „Sunt 4.000 de abonați... nu știu, probabil că atâți au fost la meci, câți au votat... eu mă așteptam să fie mai mulți.
Sincer, nu cred că au fost mai mulți abonați la această partidă. Deci câți au fost dintre ei, atâția au votat. Ceilalți dacă au fost și n-au votat poate s-au gândit că nu e nevoie de votul lor având în vedere că era un singur candidat.
Mi-aș dori ca următorii doi ani să fie cât se poate de fructuoși, să ne realizăm obiectivul maxim, cel care, să nu spunem că ne obsedează, dar ne ghidează în toată activitatea pe care o facem începând cu 2013, acela de a câștiga campionatul.
Când te uiți la ce vine din spate la echipă, parcă îți dă încredere. Poate suntem și sub influența prestației de aseară a unor jucători tineri. Dar în concluzie a fost o zi cu dublă bucurie pentru mine.
Ceea ce urmează în viitorul foarte apropiat este obiectivul din Cupa României, unde suntem în grafic și avem posibilitatea de a-l îndeplini. Apoi este obiectivul de a ne clasa în campionat pe locul 2”, a mai declarat Sorin Cârțu în conferința de presă transmisă în direct pe pagina de facebook a clubului din Bănie.
Sorin Cârțu face parte din categoria selectă a celor care au câștigat titlul cu aceeași echipă, Universitatea Craiova în cazul de față, atât ca jucător (1980 și 1981), cât și ca antrenor (1991).
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News


























