VIDEO | Dinamo, atenție! Reghecampf anunță: "Vreau să dominăm din toate punctele vedere!"

Laurentiu Reghecampf, sursa foto- UTA Arad/Facebook
CSU Craiova și Dinamo București vor juca mâine seara, de la ora 21.00, în runda cu numărul 10 din Liga 1!
Laurențiu Reghecampf a susținut în cursul zilei de astăzi conferința de presă premergătoare duelului cu gruparea din Ștefan cel Mare. Tehnicianul oltenilor a prefațat întâlnirea cu alb-roșii, declarând că nu acceptă vreun pas greșit din partea elevilor săi, iar victoria este obligatorie. Totodată, Reghe a mărturisit că disputa dintre cele două echipe este una specială, prin prisma tradiției ambelor cluburi.

"Este un meci important pentru noi, ne interesează victoria, trebuie să nu mai facem pași greșiți, am discutat cu jucătorii și am dat la o parte calificarea din Cupa României și cred că jucătorii vor încerca să câștige cele trei puncte.
Totdeauna va fi un derby Universitatea Craiova – Dinamo. Alături de FCSB, Steaua, CFR Cluj, Rapid și Universitatea Craiova, Dinamo este o echipă de tradiție, vor fi mereu meciuri frumoase, cu multe emoții și orgolii. Indiferent de moment, Dinamo rămâne Dinamo, o echipă importantă și trebuie să ne pregătim foarte bine, ce se întâmplă la ei nu ne interesează, numai punctele contează pentru noi.
Citește și SORIN COLCEAG VREA VICTORIA LA CRAIOVA: „AR FI FRUMOS CA ISTORIA SĂ FIE DE PARTEA NOASTRĂ”. ARGUMENTELE ANTRENORULUI
Nu facem comparații cu meciul lor cu FCSB, atunci a fost altceva, Dinamo a rămas în inferioritate numerică devreme. Nu mă interesează ce a făcut Dinamo în trecut, eu iau meciul în serios, se întâmplă ca o echipă să vină după o perioadă dificilă și să facă un meci mare, au și ei jucători care pot face diferența în orice moment. Un meci Universitatea Craiova – Dinamo este diferit de alte meciuri.
Vreau ca echipa noastră să joace fotbal, să domine din toate punctele vedere și am pus accent pe asta în ultimele zile, vreau ca jucătorii care vor intra să fie foarte concentrați. Partidele care vi se par abordabile sunt de fapt cele mai grele, pentru mine este o muncă dublă, pentru că informațiile care vin de afară le pot da jucătorilor un mesaj greșit. Nu mi-aș dori ca Dinamo să aibă probleme grave, sunt oameni care iubesc acest club și pot ajuta. Având în vedere condițiile cu pandemia și ținând cont că avem voie numai 30 la sută din capacitate, cred că vor fi totuși destui oameni la meci.
Nu avem probleme de lot, numai unele ușoare cu Elvir Koljic, dar sperăm să avem lotul complet. Cu CFR am vrut să dau șansă și jucătorilor proaspeți, toți din lot au dreptul să joace, nu am vrut să surprind, nu am nicio luptă de la distanță cu Dan Petrescu, fiecare a vrut să câștige meciul. Avem jucători foarte buni, un lot numeros și va trebui să iau cele mai bune decizii, jucătorii cei mai în formă, cei mai proaspeți. M-aș simți mult mai bine dacă poziția noastră în clasament ar fi alta” a declarat Laurențiu Reghecampf.
Citește și MIHAI ROTARU, DETALII DESPRE MUTAREA DE 300.000 DE EURO A CELOR DE LA CSU CRAIOVA!
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News


























